Astfel, potrivit unui anunț publicat pe site-ul companiei, Tarom organizează concurs pentru ocuparea a 15 posturi de însoțitori de zbor.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să aibă cel puțin studii medii, finalizate cu diplomă de bacalaureat, să cunoască limba engleză la nivel avansat și să dețină un atestat de membru al echipajului de cabină conform reglementărilor EC 290/2012.

De asemenea, candidații trebuie să fie suficient de înalți astfel încât să poate închide și deschide compartimentele de bagaje de deasupra (peste 1,65 metri încălțat), să aibă aspect fizic plăcut, spirit de echipă, abilități de comunicare.

Citește și: Cum se comportă corpul uman la un zbor non-stop de 20 de ore. Experimentul unei companii aeriene

Cunoașterea altor limbi străine - franceză, germană, spaniolă sau italiană, constituie un avantaj la angajare.

Probele concursului constau într-un test scris de limba engleză și un test scris de specialitate despre procedurile de urgență și reglementări specifice aeronautice, ambele cu o pondere de 10% în nota finală.

La final, candidații vor participa la un interviu care include și o probă de grup în cadrul căreia se urmăresc abilitățile de comunicare, lucrul în echipă și softs skills.

Dosarul cu documente pentru înscrierea la concurs se depune până pe 17 septembrie inclusiv, fie personal al sediul Tarom din Calea Brucureștilor, fie pe email pe adresa cariera@tarom.ro.

Mai multe detalii despre concurs și bibliografie gasiti aici.