Soferilor care vor sa ajunga la vara pe litoral li se pregateste o surpriza. Si anume, statiile de taxat pe care Compania Nationala de Drumuri vrea sa le instaleze pe autostrazi. Cei care nu vor sa plateasca pot sa foloseasca vechiul drum spre Constanta. 

Potrivit contractului publicat vineri de Compania Nationala de Autostrazi, concesionarul poate incasa venituri din tarife de utilizare a autostrazii (taxa de autostrada), in cadrul unor plafoane stabilite prin contract. 

In afara de autostrada Soarelui, in document se vorbeste si de autostrada Bucuresti-Pitesti, dar si de o noua centura a Capitalei. Aceasta va fi amplasata mai la sud de actuala centura si va trebui construita de la zero de o companie care va incasa taxa.  

Vestea ca ar putea plati o taxa pentru autostrada nu a fost primita cu bucurie de toti soferii. Potrivit unui studiu, 76% dintre conducatorii auto din Romania, care folosesc masina cel putin o data pe saptamana, ar fi de acord cu taxa de autostrada daca ar beneficia de autostrazi moderne. 

Daca banii ar fi folositi eficient si s-ar construi cel putin 500 de kilometri de autostrazi pe an, aproape 50% dintre soferi ar fi dispusi sa plateasca. Dintre cei care aproba noul bir, doar 10% ar plati 40 de lei pe suta de kilometri. In schimb, o taxa de 5 lei la suta de kilometri ar fi convenabila pentru mai bine de 60%. Sumele au fost propuse de initiatorii studiului, nu fixate de oficiali. 

Studiul a fost efectuat de Isra Center la inceputul lunii noiembrie si are o marja de eroare de plus, minus 5%.