Pasagerii care calatoresc cu garniturile Eurostar isi pot rezerva de acum mai usor bilete prin intermediul site-ului companiei, relansat recent. Dar adevarata schimbare se refera la extinderea retelei de transport.

“Avem in derulare un program important de expansiune si revigorare a afacerii si, bazandu-ne pe asta, vrem sa ne extindem in afara traseelor de baza”, explica Nicolas Petrovic.

Reteaua de trenuri este cunoscuta pentru treseurile care leaga Londra, Parisul si Bruxelles. Pentru a se extinde in afara acestor rute, Eurostar are in primul rand nevoie de mai multe trenuri iar provocarea este, in primul rand, una de natura economica.

Eurostar a luat fiinta initial in 1994, sub forma unui parteneriat intre trei companii feroviare, devenind o entitate de sine statatoare abia in 2010, acelasi an in care Petrovic a preluat conducerea. Istoricul lui este unul incurajator. In 2011 compania a inregistrat profit pentru prima oara in istoria sa de 18 ani. Si, in ciuda climatului economic dificil, profiturile acesteia s-au dublat anul trecut, cu ocazia turistilor care au venit sa asiste la desfasurarea Jocurilor Olimpice de vara de la Londra.

Compania a inaugurat deja cateva rute noi. O ruta directa intre Londra, Lyon si Provence, in sudul Frantei va fi data in functiune in mai, in timp ce trenurile catre Alpii Elvetieni circula de anul trecut. Traseele in care traficul aerian este aglomerat, reprezinta o buna oportunitate pentru Eurostar, care ar putea accesa astfel o parte din piata, crede Petrovic. Un exemplu de astfel de rute aeriene sunt cele dintre Londra si Olanda sau Germania. Directorul Eurostar ia in considerarea si incheierea unor parteneriate cu alte companii, pentru a-si dezvolta reteaua, dar acest lucru va depinde de fiecare piata in parte.

“Ne vom prezenta in asa fel clientilor incat acestia sa nu simta nicio diferenta. Incercam sa aducem in sectorul feroviar gandirea din aviatie, unde mai multe companii se folosesc de asemenea parteneriate”, a declarat directorul companiei.

“Este vorba de o combinatie. Avem nevoie ca piata sa fie in regula, produsul sa fie in regula, serviciul oferit, de asemenea, si, uneori, trebuie sa mai dam dovada si de rabdare. Dar chiar cred ca va functiona”, adauga seful Eurostar.

Compania a mai trecut printr-o serie de schimbari in perioada recenta. In 2010 a introdus o noua clasa de calatorie, denumita “standard premier”, cu preturi intre clasa standard si cea de business. Prin aceasta masura, Eurostar si-a dorit sa targeteze clienti care calatoresc in interes de afaceri, dar ale caror companii au restrictionat bugetele delegatiilor si nu le-au mai permis sa circule la clasa business, care presupunea costuri mai ridicate.

“Avem un produs din categoria business, care functioneaza chiar foarte bine, dar in ultima perioada a fost evitat de anumite companii. Asa ca am creat un nou produs, in concordanta cu cererea si toata lumea e multumita”, explica Petrovic.