Terminalul de pasageri al Aeroportului International Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV), declarat anul trecut monument istoric de importanta nationala si universala de  Ministerul Culturii si Patrimoniului National, este in proces de reabilitare si implementare a conceptului de City Airport.

Prima etapa a programului de modernizare a infrastructurii aeroportuare a AIBB AV a fost finalizata în decembrie 2011, prin modernizarea Terminalului de Aviatie Generala (Corp "C").

Etapa urmatoare prevede modernizarea celorlalte trei corpuri de cladire (Rotonda, "A" si "B"), utilizate in prezent pentru procesarea traficului low-cost, care va fi mutat insa, la 25 martie, pe cel mai mare aeroport din Romania, Otopeni.

"In faza preliminara a acestei etape a fost efectuata o expertiza tehnica a celor trei corpuri de cladire, finalizata in februarie 2012, in urma careia a rezultat incadrarea acestora in clasa de risc seismic 1. In consecinta, au fost luate o serie de masuri prevazute de legislatia in vigoare, respectiv anuntarea autoritatilor (Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Primaria Capitalei, Inspectoratul de Stat in Constructii) precum si demararea procesului de consolidare", se arata intr-un comunicat al CNAB, care administreaza aeroporturile din Baneasa si Otopeni, citat de Mediafax.

Intrucat aeroportul este monument istoric, CNAB a adoptat un plan de interventie care include, pe langa consolidarea propriu-zisa, si lucrari necesare conservarii corpurilor de cladire si aducerii lor la aspectul initial al monumentului istoric - lucrari la fatade, tamplarie, termoizolatiii, terase, acoperis rotonda.

Aeroportul va lansa in perioada urmatoare licitatia publica pentru contractele de proiectare si executie a lucrarilor.