Potrivit unui comunicat remis presei, noul aparat de zbor va susţine startul a cinci noi servicii spre destinaţii populare: Valencia, Roma Fiumicino, Malta, Bari şi Tel Aviv.

Pentru a sărbători evenimentul, Wizz Air anunță o reducere specială de 20% pentru toate cele 30 de rute disponibile din Viena, pentru rezervările făcute joi, până la miezul nopții.

“Cu mândrie sărbătorim astăzi deschiderea unei noi baze Wizz în Austria, pe aeroportul din Viena. Primele zboruri Wizz Air de aici au avut loc în aprilie, iar acum inaugurăm alte cinci noi servicii. Până în 2019, noua noastră bază operaţională din Viena va crea 200 de locuri de muncă la nivel local, iar noile destinaţii Wizz ce se vor adăuga reţelei vor însemna pentru pasagerii din Austria oportunităţi de a descoperi Europa, la preţuri cu adevărat scăzute, printr-o reţea de 30 de rute către 22 de ţări”, a declarat George Michalopoulos, Wizz Air Chief Commercial Officer.

Stabilirea bazei Wizz în Viena a implicat o investiţie totală este de 570 milioane de dolari, iar în următoarele 9 luni compania aeriană va continua să-şi intensifice operaţiunile pe Aeroportul Internaţional din Viena, pentru a deveni al doilea transportator din Austria în 2019.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 100 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 600 de rute de la 27 de baze, ce asigură conexiunea între 141 de destinaţii din 44 de ţări.