Noua aeronavă Airbus A320 se va alătura flotei din Iași în august 2020, odată cu lansarea celor șase rute noi către Barcelona, Bari, Berlin Schönefeld, Londra Southend, Torino și Verona, precum și cu creșterea frecvențelor către Roma Ciampino, Bologna, Charleroi Bruxelles și Tel Aviv.

Biletele către aceste destinațiipot fi deja achiziționate de pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil cu prețuri ce pornesc de la doar 119 lei.

“Cele mai noi rute vor conecta aeroportul din Iași cu șase orașe europene, iar alocarea celei de-a treia aeronave ultra-moderne Airbus A320 va duce la creșteri de frecvențe pe patru dintre cele mai populare servicii ale noastre către Bologna, Bruxelles, Roma și Tel Aviv. Și pentru cei care doresc să-și transforme pasiunea pentru călătorii într-o carieră, am fi încântați să-i întâlnim la sesiunile de recrutare pentru echipajelor de cabină Wizz Air”, spune Stephen Jones, Managing Director Wizz Air Hungary.

Cu o rețea de 140 de rute din România, WIZZ va avea la vânzare aproape 11 milioane de locuri pe zborurile sale din România în 2020, ceea ce reprezintă o creștere cu 10% de la an la an. Operațiunile Wizz pe piața locală stimulează crearea de locuri de muncă în sectoarele aviației și turismului, sprijinind mai mult de 8.000 de joburi în industriile asociate din toată țara.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 119 aeronave Airbus A320, Airbus A321 și A321neo şi oferă mai mult de 700 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 151 de destinaţii din 44 de ţări. Wizz Air are o echipă de peste 4.500 de angajați, iar în 2018 copmania ungară a transportat 37 de milioane de pasageri.

Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares. Wizz Air este membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA) și a Operational Safety Audit (IOSA), companie de referință la nivel global în ceea ce privește recunoașterea siguranței companiilor aeriene.