Potrivit unui anunț al operatorului, discountul de 20% se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare, și este valabilă pentru rezervările făcute vineri, 31 iulie, până la miezul nopții, pentru zborurile spre și dinspre Portugalia, Grecia, Malta, Cipru, Spania și Italia.

Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului.

Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști, echipajul de cabină având și mănuși.

Pasagerii fără măști nu se pot îmbarca, dar le pot achiziționa prin intermediul pachetului igienic (1 recipient cu gel dezinfectant, 2 perechi de mănuși, 2 măști, 6 șervețele dezinfectante).

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală și, ca urmare a programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless.

Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale de sănătate și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 126 de aeronave Airbus A320 și A321 și a transportat 40 de milioane de pasageri în anul financiar F20, care s-a încheiat pe 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.