"În momentul în care vom avea o formulă de calcul care să fie într-adevăr una care să fie sustenabilă, una care să nu poată să fie atacată în instanţă, cu certitudine o să informez populaţia. Şi mai este un lucru extrem de important. Trebuie să creăm posibilitatea fiecărui cetăţean, fiecărui român să afle informaţii despre ceea ce ar putea să-l aştepte. De aceea, indiferent de ce se va întâmpla, în modul transparent cu care am lucrat pentru toate actele normative, şi cum şi Guvernul lucrează transparent, nu o să fac altceva decât am cerut colegilor mei să dea, inclusiv prin actul normativ, o perioadă de graţie prin care să purtăm o discuţie, să informăm cetăţenii aşa cum trebuie asupra lucrurilor care se pot întâmpla.(...) în fiecare săptămână (grupul de lucru n.r) încearcă să se întâlnească, astfel încât într-un timp scurt să găsim o variantă. Eu nu vă pot promite azi că varianta va fi într-o lună sau două, ţinând cont că aşa cum am văzut când am plecat la drum ni s-a părut că este un lucru uşor, dar când aplici formule de calcul este un pic mai greu", a explicat ministrul Mediului într-o emisiune TV, potrivit Agerpres.

Gavrilescu a precizat că grupul de lucru încă nu a găsit o formulă care nu poată fi atacată în instanţă şi că nu a putut fi de acord cu ceea ce i s-a adus la cunoştinţă, deoarece o creştere substanţială nu poate fi suportată de anumite persoane care nu au venituri mari, dar au o maşină veche.

"Despre aşa-zisa, între ghilimele, taxă sau penalitate pe care ar putea să o plătească cei care poluează, am spus la sfârşitul anului trecut că grupul de lucru încă nu a finalizat o formulă care să ne permită să nu poată să fie atacată în instanţă de orice persoană fizică sau juridică şi, în acelaşi timp, am spus atunci că am fost atentă pe ceea ce mi s-a adus la cunoştinţă şi nu am putut să fiu de acord, pentru că o creştere substanţială nu poate să fie suportată de anumite persoane care nu au venituri mari şi au în schimb o maşină care poluează. În acelaşi timp, precizez: formula de lucru trebuie să ia în calcul mai mulţi coeficienţi de care trebuie să ţinem seama, de emisiile de CO2, de norma de poluare şi de capacitate, de cilindree şi aşa mai departe. Deci eu vă promit în schimb un lucru: că ne interesează foarte mult sănătatea noastră, că încă o dată dăm dovada că nu stăm degeaba şi ca încercăm să găsim variante, astfel încât să fie şi în concordanţă cu directivele europene, dar să ne gândim foarte bine şi la generaţiile viitoare care trebuie să trăiască într-un mediu curat şi într-un mediu sănătos", a spus Graţiela Gavrilescu.

Aceasta a subliniat că nu trebuie să mai vorbim despre taxă, deoarece varianta care se încearcă să se găsească nu este taxă.

"În primul rând să nu mai vorbim de taxă, pentru că ceea ce încercăm noi să găsim ca variantă nu este taxă şi lucrul acesta trebuie să-l spunem tuturor, pentru că în felul acesta şi preîntâmpinăm probleme care ar putea să ne ducă în instanţă. Nu o să aplicăm niciun fel de contribuţie, sau impozit sau ce o să fie el atâta timp cât nu le dăm o perioadă de graţie în care să fie informată populaţia.(...) De lucrul acesta ar trebui să ţinem cont de fiecare dată când elaborăm acte normative, să facem o foarte bună informare, care ţine loc de prevenţie, pentru că prevenţie trebuie să existe nu numai în sănătate, ci trebuie să existe în toate domeniile", a afirmat ministrul de resort.

Ministrul Mediului anunţase, anul trecut, că forma finală a unei noi taxe de poluare va fi găsită până la sfârşitul lui 2018, "cel târziu până de Crăciun", iar de la începutul anului viitor vom şti exact ceea ce avem de făcut, poate cu o perioadă de tranziţie până la 31 martie 2019. Gavrilescu a precizat, atunci, că la noua taxă de poluare specialiştii care lucrează iau în calcul nu numai norma de poluare, capacitatea cilindrică, ci toate componentele "ca să nu avem niciun fel de problemă".

De asemenea, noua taxă ar urma să aibă la bază studii şi măsurători făcute de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, de Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar şi cu ajutorul specialiştilor din industria autovehiculelor şi de la Registrul Auto Român (RAR).

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii. Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.