Potrivit unui studiu realizat de o universitate din Germania, aceşti factori au crescut anul trecut exporturile de automobile diesel second-hand cu o cifră record de peste 20%, potrivit Agerpres.

În 2017, italienii şi austriecii au fost cei mai mari cumpărători de automobile diesel second-hand din Germania, în timp ce vânzările spre Croaţia şi Ucraina aproape s-au dublat.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, Germania a exportat în total 239.541 de automobile diesel second-hand anul trecut, cel mai ridicat nivel de după 1990.

Italia, cu 22.400 de unităţi şi Austria, cu 21.600 de unităţi, au fost cei mai mari importatori, în timp ce vânzările Ucraina s-au dublat la circa 15.700 de unităţi.

Citește și: Al doilea cel mai mare oraș din Germania interzice mașinile diesel

România este pe locul şapte în top, după Ungaria, cu 11.500 de automobile diesel second-hand importate anul trecut din Germania.

Această creştere a exporturilor de automobile diesel second-hand din Germania coincide cu o scădere a înmatriculărilor de automobile diesel în Germania.

Consumatorii cumpără mai multe automobile cu motoare pe benzină, un trend care a început după scandalul din 2015, când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante pentru aproximativ 11 milioane de automobile diesel vândute la nivel global.

"Sentimentul faţă de motoarele diesel este unul negativ în Germania", spune Christian Kille, profesor la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Wuerzburg - Schweinfurt, care a realizat acest studiu.

Citește și: Justiția din Germania permite autorităților locale să interzică mașinile diesel în centrul orașelor

În schimb, cumpărătorii străini profită de pe urma scăderii preţurilor, se mai arată în acest raport.

Reticenţa cumpărătorilor germani faţă de automobilele second-hand are legătură şi cu discuţiile privind introducerea unor interdicţii de circulaţie în mai multe oraşe din Germania, după ce astfel de restricţii au fost anunţate deja în unele zone din Stuttgart şi Hamburg.

"Oamenii nu ştiu dacă şi cum va interzice guvernul circulaţia automobilele diesel. Majoritatea oamenilor nu vor cumpăra automobile diesel pentru a fi siguri" susţine Christian Kille.

Acesta subliniază că va avea loc o tranziţie mia accentuată spre vehiculele electrice. Cifrele statistice publicate de Autoritatea federală pentru transport arată că vânzările de automobile hibride s-au dublat în luna iulie până la 13.559 de unităţi, ceea ce reprezintă cotă de piaţă de 4,3%, faţă de una de 2,5% în 2017.