Brandul BMW a anuntat luni ca vanzarile sale au crescut cu 5,2% in 2016, la 2.003.359 autoturisme, cu aproximativ 80.000 mai putine decat Mercedes, divizia de automobile de lux a grupului german Daimler, care a livrat 2.083.888 vehicule, un avans de 11,3% fata de 2015.

Pe locul trei in topul producatorilor de automobile de lux s-a clasat Audi, care a livrat anul trecut 1,87 milioane de vehicule, in crestere cu 3,8% fata de 2015.

In 2017, cresterea vanzarilor nu va depasi 10%, din cauza cererii mai slabe in Marea Britanie si a incetinirii economiei chineze, a afirmat luni Ian Robertson, directorul de vanzari al BMW.

Din 2005, BMW a vandut in fiecare an mai multe automobile decat Mercedes, care a reusit sa-si indeplineasca mai devreme cu patru ani obiectivul sau strategic de a recastiga pozitia de cel mai mare producator de automobile de lux, dupa lansarea unor modele noi si introducerea altor tehnologii.

Indeplinirea obiectivului reprezinta o reusita pentru seful Daimler, Dieter Zetsche, care nu a reusit sa redreseze compania dupa despartirea dificila de brandul Chrysler, in 2007. Actionarii Daimler au amenintat sa-i retraga sprijinul lui Zetsche, ingrijorati ca Mercedes-Benz era mult in urma rivalelor BMW si Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen AG.

Incluzand vanzarile brandului Smart, Daimler a vandut anul trecut 2,23 milioane de autoturisme. In 2011, la cea de-a 125-a aniversare a Daimler, Zetsche a anuntat ca obiectiv recastigarea titlului de cel mai mare producator de automobile de lux pana in 2020.

In 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebes, in Romania, unitatea de productie pentru montaj cutii de viteza automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz.