Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet România, a declaat că a format deja echipe pentru ca anul viitor să poată intra şi pe pieţele din Serbia şi Slovacia.

Superbet Polonia a obţinut licenţă de operare în retail în luna octombrie, devenind singurul operator străin autorizat să funcţioneze pe piaţa poloneză.

Primele agenţii din Polonia se deschid în această săptămână, iar principalele oraşe în care brandul românesc va fi prezent sunt Varşovia, Katowice, Cracovia, Wroclaw, Poznan şi Gdansk.

"Sperăm ca până la Campionatul Mondial de fotbal din 2018 să avem funcţionale 100 de agenţii. În prima parte a anului viitor, vom primi foarte probabil şi licenţa pentru a opera online şi vom lansa superbet.pl", spune Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet România.

Investiţia în agenţiile din Polonia ajunge la câteva milioane de euro şi se estimează că va fi amortizată în câţiva ani.

Pentru anul viitor, urmează să construim echipe în Serbia şi în Slovacia. Am ales aceste ţări ca urmare a studiului de piaţă pe care l-am făcut. O astfel de decizie depinde foarte mult de echipele de management locale”, a spus oficialul Superbet, pentru News.ro.

În România, Superbet are peste 1.000 de agenţii şi are în plan să mai deschidă noi unităţi anul viitor.

Ambasadorul brandului Superbet în Polonia va fi fotbalistul Jerzy Dudek, fost portar al echipei Liverpool şi fost membru al echipei naţionale a Poloniei.

Superbet este la acest moment cel mai mare operator de jocuri de noroc din România, cu o reţea de aproape 1.000 de agenţii în toată ţara. Superbet Holding România operează patru branduri de retail – Superbet, BetArena, GoBet şi Magic Jackpot.

Profitul net al Superbet România s-a ridicat anul trecut la 27,14 milioane lei, în creştere de peste trei ori faţă de nivelul înregistrat în 2015. Anul acesta, grupul a plătit la bugetul de stat peste 35 de milioane de euro sub formă de taxe şi impozite.