Premierul Sorin Grindeanu a participat la vot, multumind la final parlamentarilor pentru rapiditate si a transmis si un mesaj catre mediul de afaceri, ca Romania va ramane o tara cu o economie predictibila.

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2017 a fost adoptat cu 208 voturi "pentru" si 105 "impotriva", iar proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale a fost adoptat cu 208 voturi "pentru", 107 voturi "impotriva" si doua abtineri.

Impotriva proiectelor au votat PNL, USR si PMP.

Bugetul pe 2017 a fost adoptat in timp record, dupa doar 13 ore de dezbateri in plen, impartite in doua zile.

Votul a fost dat in prezenta premierului Sorin Grindeanu.

"Multumesc Parlamentului ca a adoptat in regim de urgenta bugetul pe anul 2017. Avem nevoie de acest buget cu totii. Era nevoie sa fie poate votat mai de demult daca lucrurile s-ar fi desfasurat intr-un calendar normal, si asta era bine pentru Romania. As vrea sa transmit un mesaj de stabilitate pentru investitori si sa reconfirm determinarea Guvernului de a sprijini mediul de afaceri", a afirmat premierul Sorin Grindeanu, dupa vot.