"Procedura de implementare a ediţiei 2018 a Programului Start-Up Nation a fost publicată în Monitorul Oficial, ultimul pas important înainte de deschiderea aplicaţiei, programată pe 27 decembrie, la ora 10:00. Documentul prevede că, pentru plăţile efectuate în valută, conversia se face la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, valabil pentru ziua publicării Ordinului de aprobare a schemei de ajutor de minimis în Monitorul Oficial al României. Pentru ziua de joi, 20 decembrie, cursul euro/leu comunicat de BNR a fost 4,6598", precizează un comunicat al MMACA.

Schema de minimis are ca obiective principale stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, cu prioritate în zonele geografice mai puţin dezvoltate economic, în care densitatea IMM-urilor este redusă comparativ cu media europeană, crearea de noi locuri de muncă şi inserţia pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, şomerilor şi absolvenţilor.

Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.

Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.

"Îi încurajez pe antreprenori să depună planuri de afaceri sustenabile şi să evalueze foarte corect numărul de locuri de muncă create, pentru că, atrag atenţia, punctajul încurajează achiziţia de echipamente tehnologice. Start-Up Nation va fi un program simplu şi intuitiv, cu mai puţină birocraţie. Antreprenorul trebuie să se ocupe de afacerea lui, nu să plimbe hârtii", declara, anterior, Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Testarea aplicaţiei electronice de înscriere în Programul Strat-Up Nation a avut loc în perioada 14 - 16 decembrie. 2.477 de utilizatori au testat aplicaţia, având posibilitatea să se familiarizeze cu secţiunile planului de afaceri on-line, şi au contribuit, prin observaţiile şi întrebările adresate, la ultimele reglaje şi definitivarea platformei informatice, precizează ministerul.