Între cele trei persoane se află doi foşti directori ai instalaţiei siriene, Bruno Pescheux, director al fabricii de ciment din 2008 în 2014, şi Frédéric Jolibois, care a preluat conducerea din vara lui 2014, potrivit unor surse apropiate dosarului.

Acestea sunt primele reţineri importante în această anchetă.

La finalul acestor audieri, măsurile de reţinere pot fi ridicate fără să se lanseze urmăriri sau să conducă la prezentarea în faţa celor trei judecători de instrucţie însărcinaţi cu acest dosar.

Grupul este suspectat că a finanţat în mod indirect, în 2013 şi 2014, grupări armate în Siria, cu scopul de a menţine în activitate fabrica de ciment de la Jalabiya, situată la 150 de kilometri nord-est de Alep.

Lafarge este suspectat de asemenea că a achiziţionat petrol de la diverse organizaţii jihadiste, tot pentru a putea să-şi continue activitatea.

Anchetatorii încearcă să afle dacă reprezentanţi ai grupului din Franţa au fost la curent cu asemenea acorduri.

Într-un raport, de care AFP are cunoştinţă, SNDJ aprecia că conducerea franceză a grupului, care a fuzionat în 2016 cu grupul elveţian Holcim, ”a validat aceste alocări de fonduri prin falsuri contabile”.

O vastă percheziţie a avut loc pe 14 şi 15 noiembrie la sediul de la Paris al grupului, în cadrul unei proceduri judiciare lansate de către Parchetul Parisului în iunie.