Pe fondul declansarii procesului de iesire a Marii Britanii din UE, lira sterlina a inregistrat fluctuatii semnificative inca de dimineata.

Tendinta se vede si la BNR, unde cursul pentru moneda britanica a scazut la 5,2473 lei, de la 5,2663 lei, in sedinta anterioara.

Leul, care a dat semne de revenire saptamana trecuta si a continuat sa se aprecieze si luni in fata euro si dolarului, a revenit marti si miercuri pe trend descendent. 

Analistii si investitorii sunt atenti la politicile guvernului in materie fiscala si salariala, in conditiile in care economistii considera ca deficitul bugetar al Romaniei ar putea creste la niveluri nesustenabile in acest an.

Analistii considera insa ca leul ar putea continua sa se deprecieze, dar este greu de crezut ca euro va sari semnificativ peste nivelul de 4,6 lei.

"Piata ar putea incerca sa testeze nivelul superior, pentru a descoperi care este noua limita a BNR pe piata valutara, care era anterior probabil in jurul valorii de 4,54. Ne indoim ca noua limita va fi stabilita deasupra nivelul de 4,6”, arata un raport al ING Bank, citat de News.ro.

Euro a scazut in fata dolarului american, fiind cotat pe pietele internationale sub pragul de 1,08 dolari.

In raport cu leul, dolarul american, cotat indirect in piata romaneasca prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,1912 lei luni la 4,2232 lei miercuri.

Dolarul SUA este moneda de referinta pe plan international pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americana.

Totodata, cursul francului elvetian a scazut de la 4,2536 lei marti la 4,2496 lei miercuri, in timp ce lira sterlina a facut un salt semnificativ inapoi fata de sedinta precedenta, de la 5,266 lei, la 5,2473 lei.


Lira creste usor, dupa ce dimineata a atins minimele ultimelor doua luni

Lira trecut pe o crestere usoara, in tranzactii volatile, iar actiunile companiilor britanice scad, dupa ce premierul Theres May si presedintele Consiliului European Donald Tusk au declansat oficial procesul de separare a Marii Britanii de UE, relateaza Reuters.

Lira a atins miercuri un minim al ultimelor opt saptamani, de 1,2377 dolari pe unitate, dar si-a revenit la 1,2478 dolari pe unitate, dupa confirmarea trimiterii scrisorii lui May, moneda fiind in urcare cu 0,2%.

”Cred ca se datoreaza eliminarii unui element de incertitudine, prin declansarea Articolului 50, dar si tonului conciliant al premierului May in declaratie...cooncentrat pe parteneriatul cu UE si o relatie benefica ambelor parti”, a spus Alexandra Russell-Oliver, analist la Caxton FX.

Indicele londonez FTSE 100 este in declin cu 0,1%, dupa scadere de pana la 0,3%.