"Am abordat si acest subiect cu vicepresedintele Biden (al vizelor pentru cetatenii romani-n.r). (...) Partenerii nostri americani inteleg interesul si asteptarile Romaniei pentru a gasi solutii in acest sens. Sigur, ne-au reamintit ca exista anumite criterii, pe care in mare parte le respectam, e doar acel criteriu privind numarul de dosare sau procentul de dosare respinse privind solicitarile de viza. E un subiect care este in dezbatere in Congres. Stim si faptul ca deciziile nu depind atat de mult de Administratie, cat mai ales de Congres, mai ales fiind si in Statele Unite un an electoral, este un subiect vizavi de care nu ne putem astepta la decizii formale in perioada imediat urmatoare", a spus Ciolos, potrivit Agerpres.

Potrivit premierului, autoritatile romane vor continua sa insiste pe acest subiect care ramane pe agenda bilaterala.

"Este important si pentru noi ca autoritatile americane si prietenii americani sa inteleaga ca atunci cand vorbim de un parteneriat, si mai ales de un parteneriat strategic, avem si noi din acest punct de vedere asteptari", a mai sustinut seful guvernului roman.

In acelasi context, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, declara recent ca nu este foarte optimist cu privire la sansele Romaniei de a deveni parte a programului Visa Waiver in 2016, avand in vedere ca participantii romani la acest program au o rata de refuz mai mare decat procentul minim legal de 3%.

"Legea americana cere ca participantii la programul Visa Waiver sa aiba o rata de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz in cazul Romaniei, publicate acum mai bine de un an, arata ca, desi evolutia era in directia buna, rata de refuz era inca in mod considerabil mai mare de 3% si, de aceea, Romania nu se califica inca pentru acest program", a afirmat Klemm.

El a precizat ca, in conditiile in care rata de refuz in cazul Romaniei ramane "in jur de 10%" si contextul politic nu este favorabil modificarii legii astfel incat procentul minim sa fie crescut, ii este foarte greu sa fie optimist in legatura cu includerea Romaniei in programul Visa Waiver.

Programul Visa Waiver, lansat in 1986, vizeaza 38 de tari, intre care si statele membre ale UE, cu exceptia Bulgariei, Croatiei, Ciprului, Poloniei si Romaniei.