"Am discutat despre dosarele grele de pe agenda UE. O temă foarte importantă în acest context este migraţia şi efortul României de a avansa în acest domeniu foarte complicat. Am reiterat sprijinul comun pentru politica de extindere a UE în Balcanii de Vest, conform meritelor proprii ale statelor din regiune în îndeplinirea criteriilor de aderare. În acest context, am evidenţiat faptul că regiunea Balcanilor de Vest va reprezenta una dintre priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene", a afirmat Iohannis, la conferinţa comună cu omologul său sloven, Borut Pahor.

Discuţiile au vizat şi vecinătatea estică, regiunea Mării Negre, apărarea colectivă şi Brexit.

"O temă care s-a aflat în atenţia noastră, cum se află în atenţia întregii Europe, astăzi, a fost Brexitul. Aşteptăm rezultatele din Parlamentul britanic, dar tema, probabil, va mai rămâne o vreme foarte sus pe agendă. Amândoi ne dorim ca Brexitul să înceapă printr-o retragere ordonată, asta însemnând prin aprobarea acordului care se votează şi aşteptăm cu mare interes rezultatul votului din această seară", a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

El a arătat că România şi Slovenia au o relaţie bilaterală foarte bună.

"Am convenit că trebuie să stimulăm în continuare atât schimburile, cât şi investiţiile reciproce. Având în vedere faptul că în acest semestru România exercită Preşedinţia Consiliului UE, agenda europeană a ocupat în mod firesc un loc important în cadrul discuţiilor noastre. (...) Am exprimat angajamentul faţă de o Uniune coezivă şi unită. Motto-ul Preşedinţiei române - "Coeziunea, o valoare europeană comună" - reflectă puternic această viziune. Summitul de la Sibiu din 9 mai va reprezenta un moment cheie în procesul de definire a priorităţilor strategice de viitor ale Uniunii. Ne dorim ca reuniunea de la Sibiu să fie cadrul unei discuţii consensuale între statele membre care să genereze o viziune clară pentru agenda strategică a UE", a mai spus Iohannis.

La rândul său, preşedintele sloven a declarat că Slovenia şi România au relaţii economice, politice şi de multe alte feluri foarte bune.

"Nu există subiecte care să necesite eforturi politice foarte intense sau subiecte delicate între noi", a afirmat Borut Pahor.

El a subliniat că Slovenia este dispusă să ajute România în cele şase luni cât deţine Preşedinţia Consiliului UE.

"Această vizită de două zile, care vine la câteva zile după preluarea oficială a Preşedinţiei Consiliului de către România, reprezintă o manifestare a sprijinului nostru către România şi a disponibilităţii noastre de a face tot ceea ce ne stă în putere pentru a ajuta România în aceste şase luni, pentru a realiza tot ceea ce se poate realiza, pentru a menţine încrederea într-un viitor european comun", a spus Borut Pahor.

Preşedintele sloven a vorbit despre o viitoare Constituţie europeană.

"Vedem că în anumite ţări sentimentul este mai degrabă eurosceptic şi acest avânt european îşi pierde din putere. De aceea îmi doresc să văd o renaştere a Uniunii Europene, pentru că în felul acesta vom garanta prosperitatea şi bunăstarea viitoare a copiilor noştri. Părerea mea este una modernă şi i-am spus preşedintelui Iohannis că în ţara mea noi vom face tot ceea ce ne stă în puteri, astfel încât sentimentul de încredere în proiectul european să sporească", a arătat preşedintele Sloveniei.

El i-a cerut preşedintelui Iohannis să urmărească pregătirile summitului de la Tirana cu privire la Balcanii de Vest.

"Împreună cu preşedintele Croaţiei suntem co-preşedinţi ai iniţiativei de la Bârdo, care presupune o colaborare a statelor fost iugoslave. Înainte de summitul de la Sibiu ne vom întâlni la summitul de la Tirana, în Albania, şi i-am cerut preşedintelui Iohannis să urmărească îndeaproape pregătirile pentru această întrevedere, care va fi un motor de încredere şi speranţă că statele din Balcanii de Vest pot să rezolve multe chestiuni bilaterale între ele însele, pentru a garanta siguranţa în această parte a lumii şi pentru a deveni atrăgătoare pentru o eventuală integrare în UE. Pe de o parte, ne gândim la lărgirea UE, şi pe de altă parte nu le putem refuza acestor state speranţa ca într-o bună zi să se poată alătura acestui proiect european", a spus Borut Pahor.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări care va fi organizată în iunie în Slovenia şi la care vor participa, potrivit preşedintelui Sloveniei, peste zece şefi de stat, înalţi reprezentanţi din SUA şi ai Comisiei Europene.

Oficialul sloven a vorbit şi despre Parteneriatul estic. "Realitatea prezentă nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, în opinia mea, şi nu trebuie să predăm această responsabilitate altora, să-i aşteptăm pe alţii să facă lucrurile pentru noi, ci trebuie ca noi toţi cei care credem că astăzi mai mult decât oricând UE este una puternică şi este importantă pentru garantarea prosperităţii noastre putem face ca aceste lucruri să se realizeze", a mai spus Borut Pahor.