”Lucram la o metodologie solida pentru imbunatatirea testarii produselor alimentate, astfel ca statele membre sa poata discuta aceasta problema pe o baza sigura si comuna, aceeasi pentru toti”, a spus Wigand, scrie News.ro.

Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Bulgaria si Romania au criticat in acest an mai multi producatori mari de alimente, afirmand ca nu este etic ca produse vandute sub aceeasi marca sa aiba o calitate inferioara, si au efectuat testarea unor produse.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a amenintat saptamana trecuta ca va impune restrictii pentru importurile din alte tari europene, in urma scandalului calitatii alimentelor vandute in tarile central si est-europene, printre care se numara si Romania, care sunt inferioare fata de alimente similare comercializate in tarile din vestul Europei. El a precizat ca este vorba de o problema serioasa si ca va discuta cu omologii din Cehia, Polonia si Ungaria.

Fico a dat ca exemplu produse ca fish fingers, balsamul de rufe si cafeaua comercializate in Slovacia.

Orice boicot asupra produselor dintr-o alta tara europeana ar reprezenta oincalcare a regulilor competitiei economice din Uniunea Europeana.