Cursa dintre Zagreb si Bucuresti si retur este programata pana in luna octombrie a acestui an, cu o frecventa de trei zboruri pe saptamana - luni, miercuri si vineri.

Cursa este efectuata cu o aeronava Dash 8-Q400, cu 76 de locuri, iar pretul unui bilet dus-intors porneste de la 179 de euro.

In sezonul de vara, pana in luna octombrie, de la Bucuresti vor pleca circa 10.000 de pasageri in Zagreb. Nu stim daca aceasta este destinatia finala sau daca Zagrebul este un zbor de conexiune”, a declarat directorul general si presedintele Croatia Airlines, Kresimir Kucko, potrivit News.ro.

Compania aeriana croata estimeaza ca va transporta in acest an aproximnativ 2 milioane de pasageri, in crestere cu 7% fata de anul trecut, ceea ce indica un trafic similar cu cel al companiei romanesti de stat Tarom, care a pierdut masiv cota de piata in ultimii ani.

”In 2018, preconizam ca aceasta cursa va avea loc tot anul”, a mentionat Kucko.

Managerul Croatia Airlines considera ca exista o cerere din partea pietei croate privind turismul in Romania, mai ales pentru litoralul romanesc, zona montana si Delta Dunarii.

Croatia Airlines zboara in acest an catre 39 de destinatii in 24 de state europene, compania avand 14 aeronave in flota. Discutiile privind operarea acestui zbor de catre Croatia Airlines au inceput in urma cu 7-8 ani.

”Discutiile cu orice companie aviatica straina au loc in special la forumurile de ruta aeriene, sunt mai multe de-a lungul anului. In ceea ce priveste discutia cu o companie anume sau cu alta, nu putem sa facem public ce discutam, decat dupa ce se finalizeaza negocierile. Suntem in discutii cu companii din Europa, America de Nord si Asia. Suntem increzatori ca pana la finalul anului vor fi si alte companii noi care vor ateriza pe Aeroportul Otopeni”, a declarat directorul de comunicare al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Valentin Iordache.

In prezent, 42 de companii aeriene opereaza pe aeroportul Henri Coanda, care a ajuns in 2016 la un trafic de 10,98 milioane de pasageri.