Consultanţii companiei atrag atenţia, de asemenea, şi asupra faptului că municipiul Bucureşti se află de mai mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În context, Pwc recomandă soluţii noi de transport precum car-sharing sau ride-hailing.

“Parcul auto din România a crescut cu 7,4% în 2018 conform datelor oficiale, la peste 8,2 milioane vehicule, dar infrastructura rutieră nu ţine pasul. Spre exemplu, Bucureşti, cu circa 1,4 milioane de autoturisme înmatriculate oficial, la care se adaugă cele în tranzit, este de mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor în suspensie din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În acest context, sunt necesare soluţii noi de transport, o variantă fiind modelele de proprietate alternative, precum abonamentul, închirierea, car sharing, ride hailing, ride sharing şi micro mobility”, a declarat Daniel Anghel, partener şi liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.

Citește și: Un nou scandal gigant în industria auto. Mașinile care ar putea fi interzise în Europa

Pe de altă parte, estimările pentru Europa arată că parcul auto va creşte cu 1,4% până în anul 2025, după care se va reduce cu 5,4% până în 2030, ca urmare a dezvoltării platformelor de mobilitate de tipul Uber, Clever sau Bolt dar şi a modalităţilor de proprietate alternative, potrivit studiului citat.

Parcul auto al Europei va ajunge la 273 milioane maşini în 2025, de la 269 milioane maşini în acest an, după care se va reduce până în 2030.

Raportul PwC dă ca exemplu Germania, unde ponderea persoanelor care deţin o maşină proprie a scăzut de la 43% în 2010 la 36% în 2018, în timp ce flotele auto, fie că sunt ale companiilor, firmelor de închirieri sau ale platformelor de mobilitate au crescut în aceeaşi perioadă de la 57% la 64%.

"Este o tendinţă care se extinde tot mai mult la nivel global şi pune presiune inclusiv pe preţurile autovehiculelor, pe fondul creşterii puterii de negociere", potrivit PwC.

Potrivit sondajului realizat de PwC în rândul europenilor, inclus în raport, 74% dintre consumatori vor opta pentru cel mai convenabil mod de a călători, inclusiv pentru folosirea mai multor tipuri de transport, iar 28% dintre proprietarii europeni de vehicule cred că pot câştiga bani din împărţirea maşinii lor printr-o platformă peer-to-peer.

De asemenea, peste 50% dintre consumatori ar fi dispuşi să plătească până la 250 dolari pentru un abonament lunar pentru plimbări nelimitate în oraş. Un procent similar (47%) dintre consumatorii europeni ia în considerare renunţarea la propria maşină în favoarea serviciilor de robotaxi autonome dacă vor avea un preţ adecvat.

În Europa, estimările arată că segmentul modelelor alternative de proprietate va creşte de la o valoare de 33 miliarde de dolari în 2018, la 191 miliarde dolari în 2025 şi 393 miliarde de dolari în 2030. La nivel global, modelele alternative de mobilitate vor ajunge să reprezinte între 17% şi 28% din transportul cu vehicule la nivel global până în 2030.

"Viitorul industriei auto va fi caracterizat de conectivitate - creşterea numărului de autovehicule conectate la internet 4G şi 5G şi la multipli senzori şi dispozitive de comunicaţie, electricitate - creşterea ponderii autovehiculelor electrice, partajare - creşterea ponderii sistemelor de car-sharing şi autonomie - apariţia autovehiculelor autonome. China va continua să-şi dezvolte parcul auto într-un ritm accelerat, de peste 33%, până la 303 milioane maşini în 2025, în timp ce în SUA avansul va fi unul modest, de 2,2%”, precizează raportul.

Totodată, potrivit sursei citate, va fi necesară îmbunătăţirea infrastructurii de transport, telecomunicaţii şi de alimentare a maşinilor electrice. Motoarele electrice şi funcţiile automate vor creşte cu 20-40% costul producătorilor auto cu materiile prime până în 2030. În acest context, se va produce o schimbare semnificativă a modelelor de afaceri ale producătorilor auto şi furnizorilor lor, care vor depune eforturi intense pentru reducerea costurilor tehnologice în următorul deceniu.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.