Cresterea mare a stocurilor companiilor si cheltuielile mici de capital din ultimele trei luni ale anului 2011 indica un ritm lent de dezvoltare la inceputul acestui an. 

Avansul de 2,8% depaseste cu mult cresterea de 1,8% din trimestrul al treilea si este cel mai rapid ritm dupa cel din al doilea trimestru al anului 2010. 

"Economia a incheiat anul trecut pe o nota optimista, dar componentele cresterii din ultimul trimestru nu favorizeaza avansul de la inceputul acestui an", a declarat Ryan Sweet, analist la Moody’s Analytics in West Chester, Pennsylvania. 

Cresterea a fost sustinuta in trimestrul al patrulea de refacerea stocurilor de catre companii. Acestea au crescut cu 56 de miliarde de dolari, adaugand 1,94 puncte procentuale la avansul PIB.

Excluzand contributia stocurilor, economia a urcat cu numai 0,8%, fata de cresterea de 3,2% in trimestrul al treilea. 

Acumularea solida de stocuri sugereaza sa redresarea va incetini in primele luni din 2012.  Alti indicatori care sugereaza o crestere mai lenta sunt cheltuielile de capital, cele mai mici din 2009, semn ca criza din Europa incepe sa-si puna amprenta. 

Anticipand incetinirea cresterii, Rezerva Federala americana a anuntat miercuri ca va mentine dobanda de politica monetara aproape de nivelul zero pana cel putin la sfarsitul anului 2014, scrie Mediafax.