În completare vine și analiza unei companii specializate în insolvență, care arată că tot mai multe firme mici și medii au dificultăți care duc la întârzierea plăților și se luptă cu datoriile.

Împreună cu un prieten, Cristian şi-a deschis prin programul Start Up Nation un local în Cluj, unde comercializează băuturi sănătoase. Chiar dacă afacerea merge bine, provocările sunt uriaşe.

Cristian antreprenor: “A fost destul de greu, mai ales când începi o chestie, trebuie să ai stocuri, plăţi în avans la chirie, furnizori. Trăgând o linie după un an putem zice că am ajuns la un break-even operaţional, însă e destul de complicat că vin datorii din spate. La furnizori în general, dările la stat trebuie plătite că altfel se pune oprire pe conturi.”

269 de milioane de lei este suma cumulată în luna iulie de cei care au întârziat cu plăţile chiar şi 2 luni, o cifră mai mult decât dublă faţă de luna august 2018. Şi întârzierile de până în 30 de zile au crescut de la 60 de milioane de lei - anul trecut, la 115 milioane de lei în 2019, potrivit datelor Sierra Quadrant.

Contabilii observă că firmele au tot mai multe probleme.

Camelia Ilieș, expert contabil: “Vorbim de un efect domino. Clienţii se lovesc de problema de a-şi încasa de la clienţi sumele pe care aceştia le datorează şi mai departe îi pune în dificultate să îşi plătească furnizorii.”

Lipsa de cultură antreprenorială poate fi şi ea o cauză a eşecului.

Lucian Fanea, economist: ”În 80% din IMM-uri patronii confundă buzunarul propriu cu buzunarul firmelor respective. Consideră că tot ce intră în firma respectivă sunt banii proprii şi fac cheltuieli în scopuri proprii.”

La toate aceste probleme contribuie decisiv, în ultima vreme şi statul, susţin investitorii americani din România. Ei pun lipsa digitalizării ANAF, agresivitatea şi netransparența controalelor pe primele locuri în topul barierelor contra mediului de afaceri.

Mihai Faur, reprezentant al UiPath: “Nu trebuie să fie nevoie să mă duc la Fisc la ghişeu să depun balanțe şi declaraţii ca să obţin un certificat de atestare fiscală. Este aberant. În America, vă dau un exemplu, exista o foarte puternică infrastructură IT, unde totul se poate rezolva remote, poţi să faci inclusiv din România”

Ionuţ Simion, reprezentant PWC: “Elementul la care noi suntem efectiv “sitting duck” - rața pe lac - este acela al stabilităţii şi predictibilităţii.”

Camera de comerţ româno-americană propune şi câteva soluţii, după un sondaj printre membrii săi: Digitalizarea ANAF, claritatea legislativă, un nou standard de taxare şi simplificarea procedurilor.