BRD a realizat in 2012 un venit net bancar de 2,91 miliarde lei, iar o crestere marginala de 2% echivaleaza cu o suma de aproape 3 miliarde lei, in timp ce cheltuielile operatiunale s-au ridicat anul trecut la 1,35 miliarde lei si se vor mentine la acelasi nivel, potrivit Mediafax.

Conform raportului privind bugetul pe 201, care va fi dezbatut in AGA programata pentru 18 aprilie, conducerea bancii estimeaza ca soldul creditelor va creste cu 7% pana la finele anului, de la 34,8 miliarde lei la 37,1 miliarde lei, sustinut in principal de creditul imobiliar si de finantarile acordate firmelor.

BRD anticipeaza o majorare a creditelor pentru populatie cu 3%, la 17,4 miliarde lei, in conditiile in care creditul de consum se va reduce cu 4%, la 10,3 milliarde lei, iar soldul imprumuturilor imobiliare va urca la 7,1 miliarde lei, cu 15% peste nivelul de anul trecut (6,2 miliarde lei). In 2012, BRD si-a majorat creditele imobiliare cu 32%, fiind una dintre cele mai active banci din programul Prima Casa.

Finantarile acordate companiilor isi vor accelera cresterea in 2013, la 10% fata de 4% anul trecut, si vor atinge 19,7 miliarde lei. Banca se asteapta la o crestere a depozitelor cu 11%, la 35,2 miliarde lei, cu ritmuri similare de crestere pe ambele segmente. Depozitele populatiei sunt estimate sa ajunga la finele anului la 17,8 miliarde lei, iar cele constituite de companii la 17,3 miliarde lei.

BRD a inregistrat anul trecut pierderi de 332 milioane lei (74,5 milioane euro), dupa cresterea costului riscului cu 61,6%, la 1,938 miliarde lei. Venitul net bancar a scazut cu 6,1% in comparatie cu 2011, la 2,912 miliarde lei, influentat in special de declinul marjei nete de dobanda, determinat de evolutia adversa a ratelor dobanzilor si de efectele structurale.