Rata anuala a coborat de la 5,97%, maximul ultimului an si jumatate, la 5,65%, transmite Mediafax.

Preturile si tarifele marfurilor nealimentare au avut cresteri peste medie in luna februarie, de 0,42%, fiind influentate in principal de scumpirea cu 1,3% a combustibililor si a tigarilor - 0,5%. Cu exceptia produselor cultural-sportive (1,28%), preturile pentru celelalte marfuri din aceasta categorie au urcat cu mai putin de 0,3%. 

In ciuda influentei sezoniere, regasita in scumpirea legumelor si conservelor (2,91%), mai accentuata la cartofi (4%), preturile marfurilor alimentare si-au limitat cresterea la 0,3%, ajutate de usoare ieftiniri la unele produse de baza: oua (5,9%), ulei (0,7%), zahar (0,1%). 

La fel ca in luna ianuarie, tarifele la servicii au avut cel mai redus avans, de numai 0,22%, dar in usoara crestere comparativ cu prima luna a anului (0,1%).

Cea mai ampla scumpire s-a consemnat la apa, canal si salubritate (0,7%). 

Total IPC exclusiv legume, fructe, oua, combustibili si produsele ale caror preturi sunt reglementate, bauturi si tutun s-a plasat in februarie la 0,16%, dar total IPC exclusiv produsele ale caror preturi sunt reglementate s-a ridicat la aproape 0,39%. 

Proiectia Bancii Nationale privind rata inflatiei in 2013

Aceasta ramane de 3,5%, iar pentru 2014 este estimat un nivel al cresterii preturilor de consum de 3,2%.  BNR estimeaza ca rata inflatiei va fi de 5-6% in prima jumatate a anului, urmand ca apoi sa scada, insa nivelul acesteia va depinde foarte mult de evolutia preturilor volatile, precum cele din agricultura. 

Inflatia a crescut in decembrie 2012, rata anuala de 4,95% plasandu-se in afara intervalului de variatie din jurul tintei si peste nivelul de 3,14% inregistrat in decembrie 2011. 

Potrivit unor surse oficiale, BNR ar fi transmis insa expertilor FMI ca estimeaza ratarea tintei de inflatie pentru acest an, din cauza ajustarilor preturilor administrate, dar depasirea intervalului vizat va fi mult mai mica decat in 2012. 

"BNR a convenit cu FMI o estimare de inflatie pentru finele acestui an de 3,7%, adica in afara intervalului tintit, pe motiv ca majorarea preturilor administrate va avea un impact care nu poate fi contrabalansat de politica monetara fara sa afecteze cresterea economica", au spus pentru Mediafax, in urma cu o luna, sursele citate. 

De asemenea, BNR a anuntat FMI ca nu va reduce in acest an rezervele obligatorii ale bancilor, nici la lei si nici la valuta, si va mentine dobanda la 5,25% pentru urmatoarea perioada.  Ulterior, guvernatorul BNR a afirmat intr-un interviu in presa internationala ca urmatorul pas logic ar fi o reducere a dobanzii, dar o astfel de decizie nu va fi adoptata pana cand nu se confirma intrarea inflatiei spre intervalul tintit.  Tinta BNR pentru 2013 este de 2,5%, plus/minus un punct procentual.