"Inclinam sa mergem catre insolventa. Asa spun juristii clubului si altii din afara ca insolventa este singura solutie momentan. Rostul insolventei este sa ne asigure o protectie a Tribunalului in fata creditorilor. Am luat hotararea de intrare in insolventa, dar o vom pune in aplicare in cel mult o saptamana. Daca aceasta solutie duce spre salvarea clubului nu poate decat sa ma multumeasca. Daca ne redresam financiar, vom scapa si de retrogradare", a declarat Padureanu pentru Mediafax.

"S-a mai intamplat ceva in ultimele zile. De o saptamana, din cauza starii mele de sanatate, m-am cam dat putin la o parte si a fost nominalizat Alexandru Hatfaludi pentru functia de presedinte, iar eu voi ramane presedinte de onoare. Asteptam Adunarea Generala sa fie validat, sa preia functia de presedinte, si tot el va fi numit si administrator special din partea clubului", a explicat Padureanu. 

In luna iulie 2012, conducerea clubului a aprobat restrangerea activitatii lui Jean Padureanu la nivelul atributiilor de presedinte al Consiliului Director, el fiind pana atunci si director general.

Gloria Bistrita va deveni a treia grupare din Liga I care deschide procedura de insolventa din cauza problemelor financiare, dupa FC Rapid si Universitatea Cluj. 

Tribunalul Cluj Comercial a inregistrat, la 3 ianuarie, dosarul inaintat de clubul condus de Ioan Marginean privind inceperea procedurii de insolventa a SC fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administreaza gruparea din Liga I.  Instanta a stabilit pentru luni termen de judecata.