Banii vin din fondul de rezerva al guvernului si vor fi folositi de primari pentru a-si achita datoriile si pentru a finanta proiectele cu fonduri europene.

Deocamdata acestea sunt toate informatiile pe care guvernul este dispus sa le divulge. Oficialii nu vor sa ne puna la dispozitie o lista cu primariile care vor beneficia de bani. Nici macar nu vor sa faca public numarul total al acestor primarii sau din ce partide sunt primarii care le conduc.

Purtatorul de cuvant al guvernului spune ca banii nu vor fi alocati pe criterii politice, insa statisticile arata ca de fiecare data partidele aflate la guvernare au obtinut partea leului. 

In urma cu o saptamana liderul PDL Buzau Cezar Preda se plangea ca in 25 de judete conduse de opozitie primarii PDL nu primesc niciun leu de la consiliile judetene.