Presedintele va semna acordul cu FMI, dar spune ca nu-si asuma modul in care a fost negociat

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca va semna acordul cu FMI, desi nu a fost aici atunci cand s-a negociat, el precizand ca nu renunta la atributiile pe care le are, scrie Mediafax.
"Este de nenegociat setul de obligatii constitutionale pe care trebuie sa le fac", a subliniat presedintele Basescu.
"Azi mi-a venit pe birou acordul cu FMI, semnat de toti membrii Guvernului, semnat de premier si tentatia a fost sa spun ca nici nu am fost aici cand s-a negociat. Ne-am uitat in Legea tratatelor, am constatat ca nu se poate fara. Nu imi poate cere nimeni sa renunt la atributiuni ale functiei. Am sa semnez acel acord, desi nu am avut nicio contributie la modul cum a fost negociat", a precizat seful statului.
Mai multe despre: #Traian Basescu#acord FMI
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
CFA România: Impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021. La cât ajunge cursul euro/leu în acest an
Un român care lucrează în străinătate trimite în medie în țară 500 euro pe lună. În 2019, diaspora a trimis echivalentul a 3% din PIB-ul României

Comentarii (0)