"Daca se renunta la euro si revenim la peseta, lira, escudo, drahma si altele, vor urma imediat deprecieri. Acestea ar conduce imediat la reevaluari in scadere ale activelor de o amploare care ar impinge tot sistemul bancar european in insolventa totala", a afirmat Arturo de Frias, seful diviziei de cercetare pe domeniul bancar la Evolution.

Bancile din Franta, Germania si Marea Britanie ar putea pierde 360 de miliarde de euro daca moneda europeana s-ar prabusi, presupunand o devalorizare de numai 30% odata cu restabilirea monedelor nationale.

Pagubele cauzate de retragerea euro ar avea o asemenea anvergura, incat un astfel de rezultat este imposibil, iar singura cale pentru Europa este uniunea fiscala, a adaugat el.

"Este pur si simplu prea tarziu. Exista prea multe investitii transfrontaliere in Europa pentru a reveni la monede nationale", a spus de Frias.

In cazul in care Spania, Italia, Grecia, Portugalia si Irlanda ar adopta monede proprii pe care le-ar deprecia cu 30%, pierderile totale numai in cazul bancilor germane ar atinge 120 de miliarde de euro. Suma este aproape jumatate din capitalizarea acestora.

Pe langa impactul din sectorul bancar, marile multinationale europene ar avea pierderi de miliarde si profituri ratate in vitor, considera analistul.

Posibilitatea destramarii zonei euro a fost luata in calcul tot mai des de analisti in ultima perioada din cauza agravarii crizei datoriilor suverane in mai multe tari de la periferia uniunii monetare, dar si a diferentelor de competitivitate dintre statele din Nordul si cele din Sudul zonei euro.