"Daca punem in practica solutiile Guvernului, asa cum au fost ele gandite, daca vom reusi asta, nu va fi nevoie sa marim taxele nici acum, si nici anul viitor", a spus Elena Udrea.

Ea a sustinut ca daca in urmatoarele sase luni din sectorul bugetar vor fi disponibilizate toate acele persoane care sunt de prisos nu va mai fi nevoie ca de la 1 ianuarie sa se aplice in continuare scaderi de salarii.

"Practic, suma de la buget, banii pe care nu-i avem ca sa platim salarii, se vor acoperi din aceste disponibilizari. Statul trebuie sa consume cat produce", a adaugat ministrul.

Autoritatile au anuntat un program de reducere a cheltuielilor, inclusiv a salariilor bugetarilor cu 25% si a pensiilor cu 15%, precum si a personalului din sistemul public, pentru a evita majorarea TVA si a cotei unice de impozitare.