Cererea firmei Alia Inmobiliaria de intrare in procedura concordatului preventiv, o premiera pe piata imobiliara din Romania, a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti pe 3 ianuarie. Instanta a admis joi cererea si deschiderea procedurii si a desemnat drept conciliar provizoriu firma Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Services IPURL. 

Firma, parte a grupului spaniol Alius, a finalizat in 2010 complexul imobiliar Alia Apartments, in care au fost construite trei blocuri totalizand 124 de apartamente, in urma unei investitii de 50 de milioane de euro. UniCredit Group a finantat proiectul cu 25 de milioane de euro.

Din 2008, de la inceperea vanzarii locuintelor si pana in prezent, firma a reusit sa vanda jumatate din apartamentele din complex.

Preturile medii de vanzare ale locuintelor erau in octombrie 2010 de 2.000-2.500 de euro/mp. 

"Ceea ce ne dorim este sa gasim o alta solutie impreuna cu finantatorii", a declarat agentiei Mediafax Tamara Marinescu, directorul de tara al firmei Alia Inmobiliria.

Concordatul preventiv este o solutie de protectie impotriva deschiderii procedurii de insolventa de catre creditori.  Astfel, ca si in cazul insolventei, in procedura concordatului preventiv se suspenda executarea silita, valoarea datoriilor este inghetata, iar contractele aflate in curs nu se blocheaza. In schimb, debitorul pastreaza controlul asupra afacerii sale si beneficiaza de ajutor specializat pentru restructurarea companiei. De asemenea, concordatul preventiv nu presupune insolventa si se declanseaza la cererea debitorului, fiind exprimarea vointei acestuia, nu a creditorilor. 

Grupul Alius are activitati pe piata imobiliara din Spania si Statele Unite ale Americii, unde a dezvoltat cladiri de birouri, de locuinte si spatii comerciale.  Compania mai detine doua terenuri in Bucuresti, in Floreasca si in apropiere de DN1, unde se pot construi in total proiecte de aproape 100.000 de metri patrati.  Proiectul Alia Apartaments este primul de pe piata din Romania al grupului spaniol si este dezvoltat in parteneriat cu firma romaneasca Aayles, de la care Alius a cumparat terenul aferent complexului.