Această tranziţie este salutată de decidenţi, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, care caută modalităţi prin care să accelereze închiderea de termocentrale.

Ambiţia acestora este să menţină producţia de electricitate, dar şi să îşi atingă ţintele ambiţioase prevăzute în acordul de la Paris privind schimbările climatice. Un preţ mai mic la gaze naturale este un factor pozitiv în acest proces.

"Decidenţii din Europa sunt fericiţi acum cu un preţ atât de scăzut al gazelor naturale. Acesta face renunţarea la cărbune mai uşoară decât se preconiza", susţine Ewout Eijkelenboom, consultant la firma olandeză Kyos Energy Consulting, potrivit Agerpres.

Scăderea preţului la gaze naturale este un fenomen global. Producţia de gaze naturale lichefiate a atins un nivel record, ceea ce duce la reducerea preţurilor în SUA şi Asia. La rândul său, acest fenomen a condus la scăderea preţurilor la electricitate în Europa.

Preţul de referinţă la gaze pe piaţa din Amsterdam a atins săptămâna trecută cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani din cauza supraofertei mondiale. Preţurile pentru vara care va veni sunt la cel mai scăzut nivel de după 2007. Acest fenomen este cu atât mai remarcabil ţinând cont de faptul că s-au înregistrat în timpul iernii, o perioadă în care cererea de gaze atinge nivelul maxim.

Cu toate acestea, analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca, până în luna iunie, preţurile pentru contractele futures cu livrare în luna următoare să scadă cu peste 10%, până la 9,40 euro pentru un Megawatt-oră, urmând să ajungă până la 14 euro la finele anului. Este vorba de un nivel de preţ cu mult sub vârful de 23 de euro înregistrat anul trecut. La acest nivel de preţ este mai atractiv să pui în funcţiune centrale pe gaze naturale decât termocentrale pe cărbune.

"Începând din aprilie am putea să vedem o scădere semnificativă a preţurilor. Trecerea de la cărbune la gaze va juca un rol şi mai important în reechilibrarea pieţelor", spune Murray Douglas, director de cercetare la Wood Mackenzie Ltd.

"Va trebui să facem ceva cu surplusul de gaze. Mă aştept la noi scăderi de preţ şi la noi treceri de la cărbune la gaze", spune Elchin Mammadov, analist la Bloomberg Intelligence.

Deocamdată sunt puţine semnale că supraoferta de gaze naturale se diminuează. Livrările prin gazoducte sunt robuste, iar analiştii se aşteaptă ca Rusia să ocolească sancţiunile SUA şi să deschidă gazoductul Nord Stream 2 la finele anului. Între timp, livrările de gaze lichefiate vor creşte ca urmare a debutului producţiei la noi proiecte din SUA, Qatar şi Australia.

Această supraofertă de gaze a fost agravată de vreme. Iarna aceasta este pe cale să devină una din cele mai calde din ultimii 30 de ani în Europa. Aceasta a dus la reducerea cererii de gaze şi a menţinut stocurile la un nivel neobişnuit de ridicat într-un moment al anului când în mod normal ar trebui să scadă rapid.