"Ea a spus că ar trebui să ne gândim cu seriozitate la asta, pe lângă folosirea Mecanismului european de stabilitate (ESM - fondul de salvare al zonei euro). La acest nivel, Eurogrupul nu a discutat despre mutualizarea datoriei", a declarat pentru Reuters un oficial implicat în negocieri, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că oficialul BCE nu a prezentat detalii privind procesul de emitere sau suma care ar urma să fie obţinută.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat în favoarea aşa numitor ''coronabonds'', obligaţiuni emise în comun de guvernele din zona euro, pentru a ajuta la combaterea crizei provocate de pandemie.

Un al doilea oficial a confirmat că Lagarde a prezentat ideea, dar aceasta a fost respinsă de Germania, Olanda şi alte state nordice - partizane ale disciplinei financiare.

Şeful BCE a specificat clar că va fi o emisiune unică de obligaţiuni corona, susţine sursa.

Totodată, liderii unui număr de nouă ţări europene, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giuseppe Conte, au lansat un apel la emiterea de aşa-numite 'coronabonduri' pentru a crea fonduri importante în condiţiile crizei sanitare implicate de epidemia COVID-19.

''Trebuie să lucrăm la un instrument de debitare comun emis de o instituţie europeană pentru a ridica fonduri pe piaţă, în favoarea tuturor statelor membre, pentru a face faţă pagubelor cauzate de coronavirus'', au subliniat liderii într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Scrisoarea respectivă este semnată de şefii de stat sau de guvern din Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Slovenia şi Portugalia.

Propunerea de mutualizare a datoriilor ţărilor europene este solicitată frecvent mai ales de ţările puternic îndatorate din sudul Europei, precum Italia, dar ea a fost respinsă de ţările din nord, precum Germania şi Olanda.

Miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au exprimat în schimb sprijinul pentru posibilitatea ca ESM să extindă împrumuturile preventive către statele membre care au nevoie de finanţare suplimentară.

Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un pachet de măsuri de stimulare pentru a ajuta economia zonei euro să facă faţă şocului provocat de epidemie, relaxând şi mai mult politica sa monetară deja ultra-relaxată, majorând programul de achiziţii de active cu încă 120 de miliarde de euro şi oferind credite de urgenţă pentru bănci, menţinând în acelaşi timp ratele dobânzilor nemodificate.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat un program de achiziţii pentru dsprijinirea economiei, în valoare totală de 750 de miliarde de euro, care vor fi efectuate până la sfârşitul acestui an.

Premierul italian Giuseppe Conte a cerut, săptămâna trecută, ca UE să folosească "întreaga putere" - de 500 miliarde de euro (534 miliarde de dolari) - a Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru a rezista crizei economiei europene în timpul epidemiei.

Mecanismul European de Stabilitate - fondul de salvare al zonei euro - a fost înfiinţat în timpul crizei datoriilor suverane.

"ESM a fost înfiinţat avându-se în vedere un alt tip de criză, deci trebuie adaptat la noile circumstanţe, astfel încât să-şi poată folosi întreaga putere", a declarat Conte, într-un interviu acordat publicaţiei britanice Financial Times.

"Calea de urmat este să deschidem liniile de creditare ale ESM către toate statele membre, pentru a le ajuta să lupte cu consecinţele epidemiei, cu condiţia răspunderii depline a fiecărei ţări membre privind modul în care sunt cheltuite resursele", a argumentat premierul italian.

Și ministrul italian al Economiei, Roberto Gualtieri, a declarat că sunt necesare obligaţiuni UE pentru a împiedica scăderea activităţii economice în blocul comunitar, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

"Am putea preconiza emiterea de titluri de valoare europene care ar putea fi folosite de fiecare ţară, în aceleaşi condiţii, şi trebuie asociate cu lupta împotriva coronavirusului şi a consecinţelor sale economice", a afirmat Gualtieri pentru publicaţia italiană Il Corriere della Sera.

"Ne confruntăm cu un şoc simetric, care-i afectează pe toţi, şi, prin urmare, trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care le avem într-un mod inovativ", a explicat oficialul italian.