Potrivit reprezentantilor Inspectiei Muncii, angajatorii nu vor mai fi obligati, de la 1 ianuarie 2011, sa completeze carnetele de munca cu datele salariatilor, toate acestea fiind preluate in varianta electronica.

De asemenea, celor care se angajeaza pentru prima data dupa 1 ianuarie nu li se va mai completa carnet de munca in varianta fizica.

Toate datele cuprinse in cartile de munca deja existente au fost transferate in baza de date a Casei Nationale de Pensii, iar carnetele au fost scanate. 

Pana la jumatatea anului, Casa de Pensii va inapoia cartile de munca titularilor, care le vor pastra pentru eventuale erori aparute in sistemul electronic.

Din ianuarie, toate datele de identificare ale salariartilor din Romania, precum si istoricul profesional vor fi inscrise in registrul de evidenta al salariatilor, pe care angajatorii au obligatia sa il completeze si sa il trimita lunar Inspectoratelor Teritoriale de Munca.

Pe baza acestor registre electronice se completeaza baza de date cu fiecare modificare aparuta in parcursul profesional al angajatilor (data angajarii si a concedierii, majorari sau miscorari de salariu, reincadrari), astfel incat la data iesirii la pensie casele judetene de pensii vor avea toate datele necesare la calcularea punctajului de pensie.