Pe Muntele Baisorii, cu rezervatie naturala si peisaje pitoresti, ar putea veni straini din toata lumea, atrasi de traditiile si ospitalitatea oamenilor. Din nefericire, autoritatile nu stiu inca sa promoveze minunatiile zonei, iar vizitatorii care ajung totusi aici nu au niciun magazin alimentar si nicio farmacie.

Multi dintre ei se mira ca nu exista o statiune adevarata intr-un asemenea paradis natural, ca-n Austria sau Elvetia, pentru ca regiunea rivalizeaza in frumusete cu oricare loc faimos din Europa.

La 1.400 de metri altitudine, avem senzatia ca atingem cerul cu mana. Nu suntem in Alpi, ci la 50 de kilometri de Cluj, in Statiunea Muntele Baisorii. Strainii sunt fermecati de pacea locului, de casele traditionale, dar si de satenii care au iesit la coasa. Zona este protejata, pentru ca ne aflam in rezervatia naturala Scarita Belisoara.

La 1.200 de metri altitudine, exista trasee perfecte pentru bicicleta, insa, paradoxal, putini investitori si-au deschis pensiuni in zona. Unul dintre ei ne explica de ce. "Ar trebui un centru de informare, o harta pe care sa se afiseze traseele turistice, pentru ca zona are foarte multe de aratat. Ar mai trebui o alimentara, in momentul in care ai nevoie de ceva, sa te aprovizionezi", spune Dana Nicula, proprietar de pensiune.

In urma cu patru ani, Dana a investit peste 4 milioane de euro intr-o pensiune de 4 stele, si are de gand sa faca si un centru spa. Dar este un caz singular: nu intalnim in rest decat cabane private.
 
Turistii nu pricep cum de nimeni nu s-a gandit sa promoveze aceasta zona la potentialul ei: "Este ca o mica Austrie si noi dorim sa mai venim aici. Ar trebui dezvoltata un pic zona. Ii lipseste statiunii o farmacie, in caz ca vin turistii din alte parti trebui sa coboare 20 de kilometri in vale sa cumpere ceva, nu exista niciun magazine alimentar de unde sa-ti iei cate ceva", spune un vizitator.
 
Antonela si Peter s-au nascut la Cluj, dar traiesc de 30 de ani in Austria. Au venit aici in vacanta pentru prima data si tin sa analizeze si ce e bine, si ce e rau. "Primul lucru trebuie facut infrastructura, insa sa ai la 50 de kilometri un paradis nu trebuie sa te duci in Austria, vii acasa", e de parere Peter.
 
Localnicii de la baza muntelui ar vrea sa promoveze ei zona, dar nu stiu cum. "Si-au cumparat strainii terenuri aici, fie vor sa se stabileasca, fie sa vina in vizita. Insa multi nu stiu de zona noastra, si eu vin dintr-o zona de munte, din Maramures, aia e mai vazut, insa aici nu prea stie lumea", se plange Dorin Tomoiaga, localnic.
 
La apusul soarelui, putinii turisti se aduna in jurul focului. Dupa drumetii, un gulas la ceaun e perfect. Iar la o palinca buna, turistii isi promit sa revina aici, cu speranta ca vor gasi, totusi, schimbari in bine.