Manifestatii sunt prevazute si in alte mari orase ale tarii, inclusiv la Salonic. Toata aceasta desfasurare de forte sindicale e indreptata impotriva planului drastic de austeritate, prin care guvernul incearca sa depaseasca criza financiara si bugetara fara precedent.

Din cauza grevei controlorilor de trafic aerian, astazi, toate zborurile dinspre si inspre Grecia au fost anulate. Pe Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni), au fost anulate 4 zboruri dus-intors catre Atena ale companiilor aeriene Aegean Airlines, Olympic Airlines si Tarom. Pe Aeroportul Baneasa, compania low-cost Blue Air si-a anulat un zbor catre Salonic.

In total sunt 6 zboruri anulate, adica 3 tur-retur, pentru ca cel al companiei Tarom a fost reprogramat astfel incat sa aterizeze in Grecia dupa 12 noaptea, cand greva ar trebui sa inceteze”, a declarat pentru incont.ro Valentin Iordache, purtatorul de cuvant al aeroportului Otopeni.

Controlorii de trafic aerian din Grecia s-au alaturat miercuri grevei generale din sectorul de stat si privat, organizata in semn de protest fata de masurile Guvernului de limitare a cheltuielilor bugetare. Asadar, toate zborurile de miercuri dinspre si catre Grecia au fost anulate, potrivit unui anunt al MAE.

Mai mult, Grecia este lipsita de orice informatie difuzata de posturile de radio si televiziune, deoarece sindicatul ziaristilor s-a alaturat miscarii de protest. Nici ziarele nu vor aparea joi.

In urma cu doua saptamani, intreaga Grecie a incremenit din cauza unei greve generale in sectorul public. Profesorii, medicii, functionarii publici si toti angajatii din transporturi au refuzat sa mearga la munca in semn de protest fata de masurile de iesire din criza, anuntate de Guvern.