• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Shakuntala Devi, supranumita calculatorul uman , sarbatorita de Google printr-un logo special

Shakuntala Devi, supranumita "calculatorul uman", sarbatorita de Google printr-un logo special

Google sarbatoreste, luni, printr-un logo special, implinirea a 84 de ani de la nasterea indiencei Shakuntala Devi, supranumita "calculatorul uman" datorita abilitatii de a realiza rapid calcule matematice complexe in minte.

Pentru talentul sau, Shakuntala Devi (4 noiembrie 1929 - 21 aprilie 2013) a fost inclusa, in 1982, in The Guinness Book of World Records.
 
Shakuntala Devi s-a nascut in Bangalore, India, iar tatal sau - artist de circ - a fost acela care i-a descoperit abilitatea de a memora numere, pe cand avea trei ani si incerca sa o invete niste trucuri cu carti de joc. Tatal ei a parasit circul si a pornit sa colinde orasele impreuna cu ea, prezentand numere in care Shakuntala Devi isi demonstra abilitatea de a face operatiuni matematice complexe, desi nu avea la baza niciun fel de educatie formala. Pana la varsta de 6 ani, ea si-a demonstrat capacitatea de a calcula si memora numere la Universitatea din Mysore.
 
In 1977, aflata in SUA, Shakuntala Devi a fost rugata sa concureze cu un computer, solicitandu-i-se sa calculeze radacina cubica a numarului 188.132.517, iar femeia a castigat competitia. In acelasi an, la Southern Methodist University, ea a fost rugata sa calculeze a 23-a radacina a unui numar cu 201 cifre, raspunzand in 50 de secunde. Raspunsul ei a fost confirmat cu ajutorul unui computer, pentru care a fost nevoie sa se creeze un program special avand in vedere o operatiune matematica atat de complexa.
 
In Cartea Recordurilor, aceasta a fost inclusa dupa ce a inmultit doua numere de cate 13 cifre, alese aleatoriu, raspunzand in 28 de secunde.
 
In afara de capacitatile ei matematice, Devi a fost astrolog si a scris mai multe carti, inclusiv de fictiune si culinare.
Totodata, in 1977, a publicat primul studiu despre homosexualitate din India, spunand ca a fost interesata de acest subiect dupa ce a aflat ca sotul sau este gay, dorind sa afle mai multe si sa inteleaga.
 
In aprilie anul acesta, Devi a fost internata intr-un spital din Bangalore, India, din cauza unor probleme respiratorii. A murit pe 21 aprilie, la varsta de 83 de ani, din cauza insuficientei renale si cardiace.
 
Google isi schimba logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

4 noiembrie 2013 09:00
Modifică setările cookies