Compania americană vrea să reducă astfel impactul unui război comercial dintre China şi SUA, a declarat, pentru Reuters, o sursă din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

Foxconn este cel mai mare producător mondial de produse electronice pe bază de contract pentru firme, precum Apple, Hewlett Packard şi Dell. Compania taiwaneză este renumită în special pentru că asamblează telefoanele iPhone pentru Apple.

Potrivit sursei citate de Reuters, Foxconn a început să construiască linii de asamblare pentru tablete iPad şi laptopuri MacBook la uzina sa din provincia Bac Giang, din nord-estul Vietnamului, urmând că acestea să devină operaţionale în prima jumătate a anului 2021.

Citește și: Cea mai mare lovitură pentru China, în plină pandemie: giganții IT îșu mută procuția în alte țări. ”Fabrica lumii nu mai există”

Noile linii din Vietnam vor prelua şi o parte din producţia realizată în prezent în China, a adăugat sursa, fără a preciza însă cât de mult din producţia realizată în China va fi transferată peste hotare.

"Este o decizie care vine la cererea Apple, care vrea să îşi diversifice producţia ca urmare a războiului comercial", a spus sursa, sub protecţia anonimatului.

Marţi, grupul Foxconn, care oficial poartă denumirea Hon Hai Precision Industry Co Ltd, a anunţat că investeşte 270 milioane de dolari pentru a înfiinţa o nouă subsidiară, denumită FuKang Technology Co Ltd, o iniţiativă care potrivit surselor este destinată să sprijine expansiunea operaţiunilor grupului din Vietnam.

Potrivit firmei de cercetare TrendForce, în prezent toate tabletele iPad sunt asamblate în China, astfel că decizia Foxconn înseamnă că, pentru prima dată, tabletele iPad vor fi produse şi în afara Chinei.

În luna august a acestui an, preşedintele Foxconn, Liu Young-way, a declarat că războiul comercial dintre China şi SUA a împărţit lumea în două şi a adăugat că grupul taiwanez intenţionează să pună la punct "două lanţuri de aprovizionare separate".

Alte firme care asamblează tablete iPad pentru Apple sunt firma taiwaneză Compal Electronics Inc şi cea chineză BYD Electronic International Co Ltd.