Potrivit acestuia, măsura, care nu are caracter de ajutor de stat, va fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă şi va fi valabilă pentru şase judeţe din Nordul Moldovei.

"Plecând de la ideea că această regiune are un PIB pe locuitor de 27.000 de lei/an faţă de 44.000 de lei media naţională, am gândit, am elaborat un program specific de sprijin punctual pentru această regiune. Acordarea de 20.000 de lei în fiecare gospodărie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în mediul rural şi dotarea gospodăriilor cu utilaje agricole. Cei care vor şi mai mulţi bani, pot merge până la 40.000 de lei şi le putem acorda garanţii pentru credite. Şi aici vorbim de izolarea termică şi energetică prin anvelopare, încălzire cu centrale termice, conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei, apă caldă menajeră prin sisteme solare", a afirmat Dragnea.

De asemenea, el a vorbit de adoptarea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea dezvoltării zonelor celor mai defavorizate prin încurajarea investiţiilor şi a creării locurilor de muncă într-un context durabil.

"Prin această schemă vor fi sprijinite construcţiilor pentru sănătate, pentru industria alimentară, construcţiile turistice şi construcţiilor de depozitare", a precizat liderul social- democrat.

Acesta a afirmat că măsurile nu au caracter electoral, ci sunt o consecinţă a faptului că veniturile de la buget permit acest lucru.

"2019 este anul când nivelul bugetului de stat, nivelul veniturilor ne permit să venim cu acest program destul de bine închegat de sprijin pentru judeţele din Moldova. În România sunt alegeri aproape în fiecare an. Dacă mergem pe logica asta, înseamnă că nu trebuie să mai faci nimic. Electoral, neelectoral, pe noi ne interesează ca acest program să înceapă să fie implementat. Este rolul tuturor instituţiilor statului, civile, să comunice acest program tuturor cetăţenilor din Moldova, tuturor firmelor din Moldova, tuturor instituţiilor publice, pentru că acolo sunt câteva componente ale acestui program care pot determina începerea serioasă a unei creşteri serioase în această regiune, la care se adaugă proiectele mari de infrastructură care au fost iniţiate", a mai spus Dragnea.