"In lumina experientei altor tari privind adoptarea euro, am putea spune ca este in interesul tuturor sa avem mai degraba o intarziere fata de aceasta data daca ea reflecta o mai buna pregatire pentru o prezenta sustenabila a Romaniei ca membru al zonei euro", spune Isarescu.

Guvernatorul bancii centrale considera ca Romania isi va "netezi singura drumul" spre zona euro daca, in continuare, va castiga o mai mare credibilitate, va convinge autoritatile europene ca adopta masuri bune, ca dovedeste seriozitate in indeplinirea lor întocmai si ca, totodata, actioneaza concret pentru imbunatatirea mediului de afaceri.

In luna decembrie a anului trecut, presedintele Traian Basescu a declarat pentru Financial Times ca Romania va stabili in prima jumatate din 2011 daca va mentine anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea in zona euro.