Potrivit Statisticii, managerii societatilor comerciale estimeaza pentru perioada aprilie-iunie o stabilitate relativa a activitatii in constructii si in comertul cu amanuntul si o crestere moderata in industria prelucratoare si servicii , in raport cu cele trei luni anterioare.

Industria prelucratoare Managerii din industria preconizeaza, pentru urmatoarele trei luni, o crestere moderata a volumului productiei (+8%).

In ceea ce priveste numarul de salariati se estimeaza o scadere moderata, cu 8% pe total industrie prelucratoare.

Cei mai multi angajati, 13%, ar urma sa fie concediati din intreprinderile mijlocii, cu un numar de salariati cuprins intre 249 si 500 de persoane, domeniile cele mai lovite fiind fabricarea produselor din tutun si industria hartiei.

Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata in urmatoarele trei luni (+9%).

Constructii Potrivit estimarilor din luna aprilie 2010, in activitatea de constructii se va inregistra, pentru urmatoarele trei luni, o relativa stabilitate, atat a volumului productiei (+1%), cat si a stocului de contracte si comenzi (-1%).

Managerii estimeaza o scadere moderata a numarului de salariati, atat pe total (-12%), cat si pe grupe de marime a intreprinderilor.

In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o crestere moderata a acestora (+9%).

Comert cu amanuntul Managerii din sectorul de comert cu amanuntul au estimat in luna aprilie 2010 o stabilitate relativa a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (+4%). 

Volumul total al vanzarilor de marfuri va avea o tendinta de crestere moderata (+7%).

Angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni o scadere moderata a numarului de salariati din acest sector (-12%).

Managerii societatilor comerciale estimeaza ca preturile de vanzare cu amanuntul vor creste (+23%).

Servicii Conform estimarilor din luna aprilie 2010, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste o crestere moderata (+8%).

In sectorul de servicii se estimeaza, pentru urmatoarele trei luni, o scadere moderata a numarului de salariati (-7%). Aceasta tendinta este data in special de intreprinderile foarte mari (500 salariati si peste).

Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de relativa stabilitate.