"Coruptia continua sa faca ravagii in societati din intreaga lume", constata organizatia, subliniind asupra unui nivel "dezamagitor" al coruptiei in zona euro, "in tarile cele mai afectate" de criza economica si financiara, se arata intr-un comunicat.

Romania ocupa locul 66 in clasamentul Transparency International pe anul 2012 privind perceptia coruptiei, obtinand un scor de 44, fiind la egalitate cu Arabia Saudita si Kuwaitul si in urcare cu noua pozitii fata de anul precedent.

In 2011, Romania a ocupat locul 75 in clasamentul Transparency International, la egalitate cu China si in coborare cu sase pozitii fata de 2010. In 2010, Romania ocupa locul 69 in clasament, cu 3,7 puncte si locul 25 intre cele 27 de state membre UE, in urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) si Grecia (3,5 puncte). In cadrul UE, Romania devansa in 2011 Grecia (locul 80 cu 3,4 puncte) si Bulgaria (locul 86 cu 3,3 puncte).

Transparency International realizeaza un clasament pe o scara de la zero (nivelul cel mai puternic al coruptiei percepute) la 100 (nivelul cel mai scazut al coruptiei percepute).

In acest an, Italia si Grecia se claseaza pe locurile 72 si, respectiv, 94, obtinand doar 42 si, respectiv, 36 de puncte. Italia pierde trei locuri, iar Grecia 14, in comparatie cu clasamentul anterior, anunta Transparency, cu sediul la Berlin.

Italia afiseaza, astfel, un nivel echivalent cu cel al Tunisiei (41 de puncte), in timp ce Grecia se afla la egalitate cu Columbia.

Intre tarile afectate recent de criza datoriilor, Irlanda (pe locul 25), Spania (30) si Potrugalia (33) obtin scoruri mai mari de 60 de puncte.

Mai putin afectate de criza, Germania se claseaza pe pozitia 13, iar Franta pe locul 22, cu note de peste 70.

Danemarca, Finlanda si Noua Zeelanda impart prima pozitie in randul tarilor celor mai "necorupte", cu scoruri de peste 90. Japonia si Marea Britanie se claseaza ex aequo pe locul 17, fiind urmate de Statele Unite, pe pozitia a 19-a.

Majoritatea tarilor afectate de "primavara araba" au scoruri inferioare sau care depasesc cu putin 40. Afganistanul, Coreea de Nord si Somalia ocupa, la egalitate, ultimul loc din clasament (174), cu doar opt puncte fiecare.

Clasamentul celor mai corupte tari din lume

Indicele, stabilit pe baza unor date culese de catre 13 institutii internationale - intre care Banca Mondiala (BM), banci asiatice si africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial - este cuprins intre zero pentru "cea mai corupta tara" si o 100 pentru cea mai necorupta.

1. Somalia/ Coreea de Nord/ Afghanistan – 8 puncte
2. Sudan - 13
3. Myanmar - 15
4. Uzbekistan/ Turkmenistan - 17
5. Irak - 18
6. Venezuela/ Haiti/Ciad/ Burundi - 19
7. Zimbabwe/Guineea Ecuatoriala - 20
8. Libia/ Laos/Republica Democratica Congo - 21

Sursa foto: www.stockfreeimages.com