Cum isi bat joc bancile de putinii clienti care le mai trec pragul

Prinse intre dorinta actionarilor de a obtine profit, inasprirea reglementarilor si o cerere scazuta, cele mai multe banci isi omoara activul cel mai de pret, clientii, pe care-i trateaza ca pe niste presupusi escroci, scrie www.capital.ro. Perioada nebuna a creditarii din 2007-2008 a lasat urme adanci in sistemul bancar, care se confrunta acum cu o groaza de neperformante ce nu se mai opresc din crestere si cu un numar tot mai mic de clienti. Putinii clienti care nu sunt inca ingropati in datorii si care au curajul de a se angaja la credite ajung in foarte multe cazuri sa simta o umilita crunta, intimitatea le este calcata in picioare, ei trebuind sa demonstreze bancii ca nu sunt infractori sau ca albul e alb, si negrul e negru.

Lectie pentru Romania: Mii de cetateni europeni scapa de clauzele abuzive din contracte

Pusa fata in fata cu legislatia europeana, Romania se pierde cu firea, mai ales cand autoritatile ar trebui sa actioneze in domenii sensibile, precum cel bancar. Un raport al Comisiei Europene arata ca mii de actiuni in incetare impotriva praticilor abuzive ale profesionistilor au fost derulate la nivelul Uniunii Europene, in timp ce in Romania nici macar nu s-a auzit de ele, scrie www.economica.net. Inca de la momentul in care a devenit public faptul ca legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori si profesionisti va fi modificata, astfel incat sa fie in acord deplin cu legislatia europeana, spiritele s-au agitat. Legea ar fi trebuit sa contina o prevedere prin care efectele clauzelor abuzive din contractele preformulate sa fie eliminate printr-o singura actiune in instanta. Bancile s-au simtit puse in pericol de o astfel de posibilitate, si nu fara temei, astfel ca au facut toate cele trebuincioase pentru a intarzia procedura sau a o face neaplicabila – ceea ce pana acum au si reusit. Pozitia bancilor in acesta chestiune a fost unitara, desi nu toate au bube in contractele de credit.

Dacia si Ford duc Romania la o productie de peste 420.000 de masini in 2013, ceea ce ne aduce pe locul 9 la nivel european

Productia Automobile Dacia va atinge un nivel de peste 340.000 de masini in acest an daca mentine ritmul de crestere de 20% din primele sapte luni, volum la care se adauga si cele 75.000 de masini Ford B-Max asamblate la Craiova. Productia de autoturisme a atins luna trecuta un nou maxim istoric de aproape 45.300 de unitati, industria auto depasind recordul anterior stabilit in luna mai, potrivit constructorilor auto de pe piata locala. In conditiile in care Dacia si Ford vor mentine constant ritmul de productie pana la sfarsitul anului, in total cei doi constructori ar putea produce peste 420.000 de masini, in crestere cu 30% comparativ cu 2012, cu o valoare cumulata de peste 6 mld. euro, din care peste 90% va merge la export. Din aceasta valoare, Dacia ar putea produce peste 340.000 de masini, iar Ford peste 75.000 de B-Max. In acest context, Romania se va clasa in acest an pe locul 9 in topul tarilor europene producatoare de automobile, depasind Italia, unde se vor produce in acest an mai putin de 360.000 de masini, potrivit Ziarului Financiar.

20 cele mai "fierbinti" orase antreprenoriale

De la activitatea antreprenoriala si pana la spiritul antreprenorial, urmatoarele 20 de orase reprezinta cele mai active surse generatoare de startup-uri la nivel global, conform Startup Ecosystem Report 2012, publicat de Startup Genome in parteneriat cu Telefonica Digital si Universitatile Stanford si Berkeley. Chiar daca Silicon Valey este inca regele lumii startup-urilor, scrie ventureburn.com, acesta ar putea pierde coroana in scurt timp. In ultima decada, diferite orase din intreaga lume au devenit incubatoare de succes pentru startup-uri, creand, totodata, noi ecosisteme de afaceri si oportunitati de investitii atractive, potrivit www.wall-street.ro.

Cum transforma Goldman Sachs aluminiul in aur

Detroit, metropola decazuta de pe malul lacului St. Claire, gazduieste intr-unul din numeroasele cartiere parasite un complex de depozite transformat in ultimii ani intr-o masina de facut bani, pe cheltuiala producatorilor de masini si utilaje, a producatorilor de bauturi, a constructorilor si a celorlalti consumatori de aluminiu din Statele Unite, scrie Business Magazin. Goldman Sachs, una dintre cele mai influente banci de investitii din lume, a acumulat in Detroit stocuri de peste 1,5 milioane de tone de aluminiu. Depozitarea metalului genereaza sute de milioane de dolari pe an pentru Goldman din chirii, la care se adauga castiguri obtinute artificial, sume inca necunoscute, din manipularea cererii si ofertei.

Bursa americana este in cadere, dupa ce Rezerva Federala nu da semne ca ar mai vrea sa bage bani in piata

Actiunile de pe bursa din Statele Unite au inregistrat miercuri o scadere brusca, investitorii fiind influentati de faptul ca Rezerva Federala da semnale ca isi va reduce cumpararea de obligatiuni pana la sfarsitul anului, informeaza Market Watch. Oficialii Fed-ului sustin astfel decizia presedintelui Ben Bernanke de a reduce achizitiile de anul acesta. Drept urmare, indicele Dow Jones a inregistrat scaderi pentru cea de a sasea sesiune consecutiv, cea mai lunga perioada negativa din ultimele 13 luni. Si indicele S&P a inregistrat la randul sau scaderi pentru piata americana. Avertizarile date de Bernanke in luna iunie, care se adeveresc acum, au avut un efect puternic asupra pietelor globale, lovind in special economiile emergente, ce se bucurasera pana atunci de afluxul de lichiditati.

Elvetia nu mai este atat de primitoare cu cei care cer azil in tara

Elvetia este cunoscuta drept una dintre cele mai primitoare tari pentru cei care cer azil aici, insa cauta sa isi revizuiasca acum politica si sa nu mai primeasca atat de multi refugiati pe teritoriul ei, informeaza Wall Street Journal. Inca din timpul Razboiul Rece, statul si-a castigat reputatia de aparator al drepturilor omului, oferind adapost refugiatilor politici din tari afectate de criza, precum Cehoslovacia si Kosovo, invadate la acea vreme de sovietici. Elvetia si-a transformat baracile militare in locuinte si le-a oferit mancare, bani de buzunar si asistenta legala celor care solicitau azil. Numarul acestora a atins anul trecut cel mai mare nivel din ultimul deceniu si, potrivit estimarilor, cifra este pe cale sa creasca.

Testarea pe animale pune bete in roate expansiunii L’Oreal

Producatorul parizian de cosmetice vrea sa se extinda pe piata din China, a doua cea mai mare economie a lumii, prin achizitionarea unei companii locale, Magic Holdings International, pentru suma de 843 dolari, relateaza Bloomberg. Daca Uniunea Europeana interzice testarea pe animale, guvernul chinez cere astfel de teste pentru fiecare produs de frumusete in parte. China este de fapt singura piata majora unde testarea pe animale este impusa si, potrivit unui grup pentru protectia animalelor din Londra, iepurii mor din cauza picaturilor care li se administreaza in ochi, in timpul testelor. Politicile asiaticilor ii pun pe ganduri pe producatorii de cosmetice care vor sa se dezvolte in zona, pentru ca respectarea acestor reguli ar atrage dupa sine oprobriul public din partea clientilor de pe celelalte continente.

Yahoo! depaseste Google ca trafic, pentru prima data din 2011

Pentru prima data in mai bine de doi ani, site-urile Yahoo! Au fost in iulie cele mai vizitate din SUA, potrivit unui raport lunar al comScore, care tine evidenta traficului online din America, scrie CNN Money. Pana acum, Google detinea prima pozitie in top, insa in iulie a avut doar 192,3 milioane de vizitatori, fata de 196,6 milioane cati a avut Yahoo!. Comparativ cu iulie anul trecut, numarul vizitatorilor unici ai Yahoo! a crescut cu 20%, in acea perioada fiind depasita inclusiv de Microsoft. Prima pozitie ocupata acum de motorul de cautare este inca un succes bifat de CEO-ul Marissa Mayer, care a facut o serie de schimbari de cand a preluat compania anul trecut, timp in care a achizitionat mai multe start-up-uri, cel mai notabil dintre acestea fiind Tumblr.

Marea Britanie ar putea interzice telefoanele mobile care seamana cu brelocurile pentru masini

Oficialii din Marea Britanie iau in considerarea interzicerea vanzarilor de telefoane mobile mici, care se aseamana cu brelocurile pentru masini, scrie BBC. Un purtator de cuvant al guvernului britanic a declarat pentru postul de stiri ca problema este discutata in prezent la nivelul Comisiei de Schimb National si Agentia pentru Crima Organizata, prima cerand deja retailerilor sa opreasca vanzarile. Device-urile, promovate drept “cele mai mici telefoane mobile din lume”, au fost proiectate de chinezi si sunt disponibile in ocntinuare pe eBay si Amazon, purtand siglele BMW, Volkswagen, Bentley, Audi si Porche, cel mai probabil fara acordul acestora. Problema este ca, din cauza dimensiunilor foarte reduse, telefoanele au ajuns sa fie strecurate de detinuti in inchisori, lucru care este impotriva regulamentelor de detentie.