Acest tronson de autostradă face interconectarea Autostrăzilor A3 şi M4 (România - Ungaria), astfel deschizându-se un nou punct de trecere a frontierei între cele două ţări, Borş II.

Ministrul Lucian Bode, alături de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu şi omologul său ungar, Szijarto Peter, au participat vineri la inaugurarea celui de al 12-lea punct de trecere a frontierei româno-ungare, Borş II - Nagykereki, fiind cel de al doilea pe autostradă, după cel de la Nădlac.

"Importanţa proiectelor transfrontaliere de infrastructură este covârşitoare, iar România şi Ungaria au înţeles că doar printr-un dialog constant, printr-un parteneriat solid pot dezvolta proiecte comune care să asigure conectivitate şi mobilitate între cele două state. (...) Astăzi, deschidem oficial traficul din ambele direcţii pe secţiunile de autostradă corespunzătoare A3 şi M4 şi inaugurăm, totodată, şi punctul de control la trecerea frontierei de pe teritoriul Ungariei. (...) Doar printr-un dialog permanent, constructiv şi eficient, prin constituirea de grupuri de lucru în care să reunim expertiza celor două state vom reuşi să implementăm proiectele de infrastructură atât de necesare obiectivelor de conectivitate asumate de către România şi Ungaria la nivelul european", a declarat Lucian Bode, potrivit Agerpres.


Acesta a precizat că este vorba de o a doua colaborare cu partea maghiară în domeniul transfrontalier, după acordul deja implementat pentru conexiunea A1 Nădlac - Arad - M43 Csanadpalota-Mako-Szeged.

Bode a adăugat că se are în vedere şi un al treilea acord, partea română aprobând în luna august un memorandum în acest sens, pentru stabilirea conexiunii dintre drumul expres Satu Mare - Oar din România şi drumul expres Mateszalka - Csenger din Ungaria, un nou punct de trecere a frontierei urmând a fi inaugurat în 2024.

Bogdan Aurescu a precizat, la rândul său, că evenimentul de vineri este o dovadă concretă că România şi Ungaria pot acţiona şi construi împreună, inclusiv în contextul dificil al crizei sanitare, în direcţia sporirii interconectărilor de transport care au potenţial de a facilita mobilitatea persoanelor şi mărfurilor şi a genera creştere economică.

"Conectivitatea reprezintă un motor al creşterii economice, al creării de locuri de muncă, al atragerii de investiţii, iar conexiunea de autostradă pe care o inaugurăm astăzi reprezintă un exemplu concret în acest sens. Asumând şi aplicând cu adevărat spiritul parteneriatului strategic dintre România şi Ungaria, vom oferi ţărilor noastre posibilitatea de a valorifica pe deplin acest potenţial semnificativ de cooperare existent în plan bilateral", a precizat ministrul român de Externe.

Punctul de trecere este construit de partea ungară, la circa 700 de metri pe teritoriul Ungariei, cu 10 benzi pe fiecare sens, intrare şi ieşire, respectiv patru pentru autoturisme, două pentru autocare şi patru pentru automarfare. Pentru a deservi non-stop cele 20 de artere, Poliţia de Frontieră a suplimentat personalul cu 150 de poliţişti de frontieră, aducând acasă angajaţii bihoreni care au lucrat în alte inspectorate.

Punctul de trecere a frontierei Borş II - Nagykereki va funcţiona zilnic şi beneficiază de dotări moderne. Înainte de a ieşi din România, de-o parte şi de alta a autostrăzii s-au construit două parcări. La ieşirea din ţară, în parcare se vor efectua operaţiunile de cântărire a automarfarelor şi se vor putea achiziţiona vignete.

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia acestui tronson de autostradă, parte a Autostrăzii Transilvania, a fost de 145,663 milioane de lei fără TVA. Antreprenorul acestui obiectiv a fost asocierea Trameco SA - Vahostav -SK a.s. - Drumuri Bihor SA - Drum Asfalt SRL - East Watter Drillings SRL.

Autostrada A3 Transilvania este construită în judeţul Bihor între Suplacu de Barcău şi Borş (3C) şi este împărţită în trei tronsoane: 3C3 Biharia - Borş (5,35 km) - executat, 3C2 Chiribiş - Biharia (28,55 km) - lucrări ce vor fi realizate de firma Selina, contract semnat pentru 326,5 milioane de lei, şi 3C1 Suplacu de Barcău - Chiribiş (26,35 km) - urmează licitaţia.