"Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) solicită intervenţia de urgenţă a Guvernului României pentru evitarea blocării sistemului feroviar din ţara noastră, aşa cum au procedat şi celelalte state membre UE, a căror guverne au intervenit prompt pentru alocarea resurselor financiare necesare menţinerii în funcţiune a acestui mod de transport, singurul care în această perioadă dificilă poate transporta în siguranţă cetăţenii, prin asigurarea distanţei sociale minime. Atragem atenţia că lipsa sau întârzierea unei intervenţii de urgenţă va afecta mobilitatea cetăţenilor pe termen nedefinit, dezechilibrând puternic mediului economic dependent de transportul feroviar, cu implicaţii impredictibile asupra securităţii şi a păcii sociale", potrivit unui comunicat semnat de cele două organizaţii sindicale.

Acestea afirmă că au urmărit "cu deosebită atenţie" măsurile luate de Guvernul României în contextul răspândirii COVID-19, în baza decretului prezidenţial pentru instituirea stării de urgenţă şi au făcut o evaluare a efectelor pe care în principal restrângerea circulaţiei cetăţenilor le are asupra tuturor companiilor feroviare sau a sutelor de mii de lucrători feroviari ori aparţinători.

Astfel, compania cea mai afectată în acest moment este societatea CFR Călători şi, indirect, Compania Naţională Căi Ferate CFR SA, afirmă sindicaliştii, iar efortul traversării acestei perioade dificile nu trebuie să fie preluat doar de angajaţi şi companie, ci şi de Guvern.

"Am salutat numirea unui management profesionist la CFR Călători şi îmbunătăţirile vizibile în companie înainte de criza coronavirus, reflectate în suplimentările trenurilor, creşterea încasărilor, a parcului activ de material rulant, dar şi la nivelul transparenţei decizionale şi a comunicării. De asemenea, precizăm că măsuri eficiente şi imediate, după modelul celor din mediul privat, au fost luate de conducerea companiei pe fondul reducerii încasărilor generate de restricţiile de circulaţie, în condiţiile în care continuitatea serviciului trebuia totuşi asigurată. Cetăţenii din anumite domenii trebuiau aduşi la serviciu, iar regiunile României nu puteau fi lăsate în izolare prin ruperea legăturilor feroviare. S-a înţeles şi necesitatea anulării trenurilor, în acelaşi procent în care statele europene au făcut-o. Oamenii noştri au înţeles şi au trebuit să accepte, inclusiv necesitatea programului redus de la 5 la 4 zile pe săptămână cu reducerea corespunzătoare a salariilor. Am negociat în numele membrilor noştri alte măsuri pentru asigurarea protecţiei călătorilor şi a personalului, în regim de continuitate a serviciului. Este vorba de dezinfecţia vagoanelor, locomotivelor şi automotoarelor Desiro, dotarea cu echipamente de protecţie a salariaţilor CFR Călători, controlul vizual al biletelor etc. Comparând însă cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, considerăm că efortul traversării acestei perioade dificile nu trebuie să fie preluat doar de angajaţi şi companie, ci şi de Guvernul României", se spune în documentul citat.

În acest sens, sindicatele au dat exemplul Marii Britanii, care a preluat integral (100%) cheltuielile operatorilor feroviari pentru călători. De asemenea, Italia, care este într-o situaţie mult mai grea, a finanţat suplimentar pentru a limita anulările de trenuri la 30%, iar Germania susţine financiar traficul regional şi de lung parcurs prin sume importante. Situaţia este similară şi în state mai mici, afirmă acestea.

"Membrii noştri de sindicat se află şi ei în prima linie şi îşi continuă serviciul pentru că au înţeles că trebuie să fie la datorie şi să asigure mobilitatea cetăţenilor pentru a nu opri motoarele economiei. Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România solicită intervenţia imediată a Guvernului pentru soluţionarea situaţiei critice generate de măsurile de distanţare socială şi de limitare a mobilităţii cetăţenilor asupra încasărilor CFR Călători şi CFR Infrastructura care vor conduce în lipsa acţiunii guvernului, la blocaj economic şi haos social", se mai arată în documentul citat.