"In acest moment, administratorul special analizeaza situatia Astra si ia masurile urgente pentru stabilirea prioritatilor de actiune, cu informarea si consultarea ASF. Continuarea platilor catre asigurati (clienti) si partenerii de afaceri a fost preocuparea principala a administratorului special, astfel incat primele operatiuni au fost deja facute in decursul zilei de joi, 20 februarie. Mai multe detalii despre Astra si activitatea administratorului special vor fi comunicate in conditiile stipulate de lege in perioada imediat urmatoare", se declarat reprezentantii KPMG Romania intr-un comunicat remis presei.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a instituit, marti, 18 februarie, procedura de redresare financiara prin administrare speciala a Astra, liderul pietei de asigurari, a suspendat actionarii si conducerea si a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

Potrivit KPMG Romania, redresarea financiara prin administrator special nu are implicatii asupra activitatii comerciale desfasurate de Astra - contractele de asigurare in vigoare urmand sa fie derulate in conditii normale - ci este menita sa contribuie la reechilibrarea parametrilor financiari ai asiguratorului, astfel incat toate drepturile asiguratilor sa fie protejate corespunzator.

"KPMG a pus la dispozitie o echipa specializata de profesionisti in asigurari, finante, fiscalitate, avocatura, actuariat si specialisti in tehnologia informatiei pentru a duce la indeplinire mandatul primit in conditiile legii", se mai spune in comunicat.

In privinta politelor existente, ASF a aratat ca toate politele de asigurare emise de Astra raman valabile de la momentul emiterii pana la expirare, iar societatea va fi obligata sa onoreze din propriile disponibilitati financiare existente sau rezultate din administrarea speciala toate solicitarile care decurg din acestea, se mentioneaza in comunicatul KPMG Romania.

Din calculele ASF, care vor fi puse la dispozitia administratorului special, Astra va avea nevoie de o majorare de capital semnificativa, urmand ca administratorul special sa stabileasca suma necesara pentru acest aport de capital.

"Inainte de luarea masurii de redresare financiara prin administrare speciala pentru Astra, ASF a indeplinit toate procedurile legale privind urmarirea respectarii termenlor stabilite prin planul de masuri impus de fosta conducere CSA in sarcina Astra. Prin nota de control s-a constatat ca planul de masuri, care avea termen 31 decembrie 2013, nu a fost realizat", se spunea in comunicatul dat publicitatii marti de ASF.

Simultan cu introducerea administrarii speciale, ASF a impus Astra o seri de masuri, respectiv inventarierea dosarelor de dauna inregistrate in evidentele societatii de asigurare, in vederea evaluarii daunelor reale si a stabilirii obligatiilor de plata fata de creditorii de asigurari, luarea masurilor necesare pentru calcularea corespunzatoare si in conformitate cu cerintele legale a rezervelor tehnice constituite de societate, interzicerea efectuarii de investitii in valori mobiliare si imobiliare cu exceptia plasamentelor in depozite bancare si titluri de stat sau certificate de trezorerie, precum si interzicerea instrainarii bunurilor si/sau activelor societatii de asigurare fara aprobarea prealabila a ASF.