Polonia se numara printre tarile UE cu cele mai mari cresteri economice din ultimul trimestru al anului trecut, alaturi de Estonia (+2,5%) si Slovacia (+2%). 

Un alt semn bun pentru evolutia economica foarte buna este aprecierea zlotului, inregistrata in ultima perioada! Nu mai departe de ziua de ieri, de exemplu, Banca centrala a Poloniei a intervenit pe piata ca sa deprecieze zlotul, moneda nationala, pentru prima data in 10 ani, masura beneficiind si de sustinerea Ministerului de Finante.

Romania a fost deseori comparata cu Polonia in ceea ce priveste marimea tarii si a "pietei de consum"! De altfel, tara noastra este a doua ca si marime dupa Polonia din regiune, dar, din pacate, economia interna s-a dovedit mult mai vulnerabila in fata crizei decat cea poloneza.

Sa nu uitam ca noi am luat deja un imprumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Asta in timp ce Polonia si-a vazut de treaba si a facut reforme la timpul lor! De exemplu, pe 30 martie, autoritatile de la Varsovia anuntau ca economia se afla intr-o "stare suficient de buna", astfel ca guvernul nu trebuie sa-si extinda linia flexibila de credit primita din partea Fondului Monetar International.

Linia de credit in cauza este diferita fata de imprumutul acordat Romaniei, in sensul ca poate fi accesata numai in caz de urgenta.

Mai mult, recent, Polonia anunta ca intentioneaza sa vanda obligatiuni in valoare de 5,5 miliarde de zloti (1,4 miliarde de euro) pentru finantarea constructiei de drumuri in trimestrul al doilea.

De altfel, Guvernul de la Varsovia incearca sa obtina in acest an 16-17 miliarde de zloti (4,2 - 4,4 miliarde de euro) din vanzarea activelor pe care statul le detine in domeniul energiei. Banii vor fi utilizati pentru a reduce deficitul bugetar, potrivit unui adjunct al ministrului trezoreriei.
 
Polonezii au o datorie externa de 60% din PIB, datoria externa fiind la finalul primului trimestru estimata de banca centrala la 193,9 miliarde de euro, adica 59,4% din Produsul Intern Brut, potrivit presei din aceasta tara.

Interesata de o dezvoltare sustenabila, Polonia este alaturi de Ungaria una din tarile care au accesat cele mai multe fonduri de la UE pentru a stimula cercetarea, in timp ce Romania se afla la polul opus.

De exemplu, cele doua state mai sus-mentionate au accesat impreuna peste 2 miliarde de euro din fondurile de convergenta pentru domeniul cercetarii, fiind implicate in 19 proiecte prioritare stabilite de Comisia Europeana.

Polonezii au deschis in primul trimestru al acestui an nu mai putin de 5.266 de noi firme, cu 5,4% mai multe comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Ceea ce arata ca economia tarii isi recastiga credibilitatea!

Un semn in acest sens este si investitia anuntata de producatorul suedez de mobila Ikea, care comunica recent ca va investi in Polonia circa 1,6 miliarde de euro in urmatorii cinci ani.

De altfel, tot recent, si Bridgestone, cel mai mare producator de cauciucuri din Japonia, anunta un plan de investitii de 105 milioane de euro in aceasta tara pentru a-si spori capacitatea de productie a fabricii, astfel incat sa poata face fata cererii europene pentru cauciucuri de inalta calitate.

De altfel, Polonia, singura tara membra a Uniunii Europene care a evitat recesiunea, a inregistrat o crestere cu 17% a preturilor la locuinte anul trecut, porivit unui articol recent din Financial Times. La polul opus, preturile caselor a scazut in Romania in perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010 cu 21%, ca urmare a crizei financiare.

Un avion Tupolev 154, la bordul caruia se afla presedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prabusit, sambata, la aterizarea pe aeroportul din Smolensk, in Rusia. Toti cei peste 90 de pasageri, prezenti la bord, au murit.