"Materialul este din ianuarie, l-am discutat cu liderii USL pana in luna aprilie, urmand sa-l semneze ei atunci. Lista a ramas neschimbata, iar ei l-au semnat, iar o parte din obiective au fost indeplinite", a declarat colonelul in rezerva Mircea Dogaru.  El a precizat ca liderii USL nu au avut obiectii asupra niciunui punct cuprins in acest document. 

"Curtea Constitutionala, ANI, DNA sunt instrumente staliniste politice. Noi, spre exemplu, suntem in proces cu CC de doi ani, negandu-i dreptul la existenta pe baza faptului ca legea de functionare a Curtii Constitutionale excede Constitutia. Toate legile aparute cu aprobarea acestor indivizi care nu au nicio legatura cu justitia, sunt nule de drept", a subliniat Mircea Dogaru. 

Intrebat de gandul.info daca cei de la USL sunt de acord cu aceste puncte, liderul SCMD a spus ca da, mai mult, el a sustinut ca cei de la USL au avut la dispozitie documentul patru luni de zile. 

"Ei au avut patru luni acordul la dispozitie, l-au semnat si nu au avut nicio obiectie. Curtea Constitutionala dubleaza Inalta Curte de Casatie si Justitie, DNA dubleaza Parchetul General, nu se justifica. Sunt institutii bugetivore, care nu se justifica si care dubleaza institutii ale statului si arme politice in mana unora si altora. Le-a facut Nastase pentru el si au incaput pe mana altora, dar asta e alta problema. Ei au semnat protocolul cu noi. Materialul respectiv l-au avut la dispozitie patru luni", a declarat pentru gandul.info Dogaru. 

El a spus ca nu conteaza ca Uniunea Europeana a spus ca nu se pot desfiinta institutii precum Curtea Constitutionala sau DNA. 

"Cei de afara fac o grava confuzie intre Curtea Constitutionala si Curtea Suprema din alte state. O sa le explicam ca avem o Curte, se numeste ICCJ. Nici o problema, o sa le explicam noi. O sa-i explicam lui Barroso ca a fost ales cu votul a 22% din electorat lui madam Merkel ca a fost aleasa cu 34% din intregul electorat si numai rusii mai au baremul de 50% plus unu. Acesti europeni la care ne uitam ca la niste dumnezei sunt de fapt niste copii mari, care gandesc mai putin decat noi pentru ca au mai multa tehnica la dispozitie. Cand le spui ca in Romania respectam democratia ei spun «vai dar trebuie respectata»”, a fost punctul de vedere exprimat de colonelul in rezerva Mircea Dogaru. 

Un document prin care 53 de asociatii sustineau desfiintarea CC, ANI si DNA, insotit de un acord semnat de liderii USL Victor Ponta, Daniel Chitoiu si Daniel Constantin a fost facut public, joi, premierul precizand ca acordul viza doar inceperea unor discutii si spunand ca e o intoxicare tipica PDL.  Acordul mentioneaza ca liderii USL sunt de acord, "in principiu", cu lista obiectivelor propuse de entuitatile componente ale CNSC, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.