Eugen Georgescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, dupa ce Tribunalul Bucuresti (TB) a admis, joi, propunerea in acest sens facuta de procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetului de pe langa ICCJ. Decizia TB poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorii il acuza pe vicepresedintele Agentiei Nationale de Reglementare in Energie de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, instigare la fals in inscrisuri oficiale si ucidere din culpa.

La 19 februarie, o persoana a murit si 20 au fost ranite in urma a doua explozii produse in subsolul unui imobil din Sighetu Marmatiei. Imobilul, care avea la subsol o discoteca, a fost distrus in urma deflagratiilor.

Procurorii afirma ca vicepresedintele ANRE nu a luat masurile prevazute de lege si propuse de agentii constatatori, referitoare la suspendarea licentelor si autorizatiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate ca, atat in cursul lunii noiembrie 2007, cat si in cursul anului 2008, a fost sesizat de catre subordonatii sai. Acestia au efectuat controale la aceasta firma si, cu privire la neregulile grave constatate l-au informat pe Eugen Georgescu.