Oficialii FMI au evaluat luni indeplinirea criteriilor cantitative de performanta pentru primul trimestru al acestui an, precum si unele masuri de reforma pe care autoritatile s-au angajat sa le adopte pana la data board-ului, potrivit Mediafax.

La precedenta evaluare, din luna martie, autoritatile romane au decis sa prelungeasca programul cu FMI printr-un acord pe doi ani de tip preventiv, ceea ce presupune ca banii nu vor fi accesati decat in situatii de urgenta. Atunci, FMI a pus la dispozitia Romaniei o prima transa in valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

De altfel, autoritatile romane au decis ca nici ultima transa din vechiul acord, de aproximativ un miliard de euro, sa nu fie accesata, rezerva Bancii Nationale a Romaniei fiind suficienta.

Noul acord de tip preventiv are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI. Pana la finele anului, FMI ar mai putea pune la dispozitia Romaniei inca doua transe, in valoare de 480 de milioane de euro fiecare.

Acordul cu Fondul Monetar International este insotit de un sprijin preventiv de 1,5 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala.

Citeste si

Pregatiti mai multi bani in portofel. Peste cateva zile vin scumpirile peste noi

Administratiile financiare vor fi inchise timp de cinci zile