Miller a explicat că problema prioritară va fi furnizarea gazului rusesc direct către Ucraina. În acelaşi timp, Putin a scos în evidenţă necesitatea unui contract de tranzit prin sistemul ucrainean de transport al gazelor (GTS).

"În cazul finalizării unui acord direct de furnizare cu Gazprom, preţul gazelor naturale pentru consumatorul final din Ucraina ar putea fi cu 25% mai scăzut decât actualul nivel", a declarat Miller, potrivit Agerpres.

Contractele privind tranzitul şi furnizarea gazelor încheiate în urmă cu zece ani între Rusia şi Ucraina expiră la finele lui 2019. Conform acestor acorduri, Kievul beneficiază de un discount de 20% la preţul mediu european, în timp ce Ucraina s-a angajat să menţină rata de tranzit la 1,70 dolari per 100 km. Prin urmare, Kievul consideră preţul incorect şi a refuzat să achiziţioneze gaze ruseşti. Disputa contractuală dintre Gazprom şi compania ucraineană Naftogaz este în derulare din 2014.

Discuţiile trilaterale între Comisia Europeană, Ucraina şi Rusia privind tranzitul şi furnizarea gazelor ruseşti prin Ucraina către UE vor avea loc în 19 septembrie la Bruxelles, a anunţat pe Twitter corespondentul Radio Libertatea, Rikard Jozwiak, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Gazprom furnizează o treime din gazele naturale consumate în Europa şi chiar dacă partea sa din piaţa europeană a avut tendinţa să crească în ultimii ani, grupul rus trebuie să facă faţă concurenţei venite din partea gazelor naturale lichefiate.

Anul trecut exporturile de gaze ale Gazprom spre ţările europene şi Turcia au atins un nivel record de 202 miliarde metri cubi, chiar dacă Comisia Europeană a cerut statelor membre UE să îşi reducă dependenţa de Rusia. Vânzările de gaze spre Europa au fost responsabile pentru aproape 70% din veniturile realizate de Gazprom. Cota Gazprom pe piaţa gazelor naturale din Europa a atins un nivel record de 36,7% anul trecut, de la un nivel de 34,7% în 2017.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.